Daily
Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search from the cathegory
News
În compartimentul „Cotidian” sunt publicate informații pe tematici actuale din domeniul economic și fiscal, proiecte de finanțare, modificări legislative și alte subiecte în ajutorul antreprenorilor
Se propune introducerea unui regim special pentru importurile și livrările de gaze naturale prin rețele de gaze naturale și de energie electrică, potrivit căruia locul livrării de gaze prin rețelele de gaze naturale și a energiei electrice, înainte ca bunurile să ajungă în etapa finală de consum, trebuie să fie locul în care clientul și-a stabilit sediul activității economice.
14 April /2025 11:41
Marina Căldare
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a publicat în Monitorul oficial din 11 aprilie curent Clasificatorul terenurilor după categoria de destinație și folosință (Clasificator), în redacție nouă, care a fost elaborat în temeiul prevederilor Codului funciar nr. 22/2024, intrat în vigoare la data de 1 aprilie anul 2025.
14 April /2025 08:00
Tatiana Smeșnaia
Dreptul de ședere provizoriu ar putea fi acordat sau extins străinului care se califică drept nomad digital dacă acesta intenționează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova peste termenul legal de ședere, în timp ce continuă să obțină venituri din desfășurarea activității de muncă în baza contractului individual de muncă sau contractului de prestări servicii cu
14 April /2025 07:39
Marina Căldare
Instrucțiunea privind evidența contribuabililor a fost actualizată, inclusiv ținând cont de ultimele norme ce se referă la utilizarea aplicației guvernamentale EVO. Astfel, identitatea contribuabilului va putea fi stabilită/verificată și prin prezentarea versiunii digitale a buletinului de identitate generate prin intermediul aplicației guvernamentale a serviciilor electronice EVO.
11 April /2025 09:05
Marina Căldare
În cadrul ședinței plenare din 10 aprilie curent, Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul modificărilor la Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, elaborat de un grup de deputați în scopul ameliorării situației din sector, manifestată prin decapitalizarea agricultorilor în urma multiplelor crize care au afectat sectorul în ultimii trei ani (criza logistică,
11 April /2025 07:58
Tatiana Smeșnaia
Serviciul Vamal vine cu clarificări referitoare la regimul aplicabil parfumurilor și apelor de toaletă, introduse de către persoanele fizice. Astfel, persoanele fizice au dreptul să introducă în Republica Moldova parfumuri și ape de toaletă, indiferent de valoarea sau cantitatea acestora, cu condiția ca bunurile să fie declarate autorității vamale și să fie achitate drepturile de import aferente.
11 April /2025 07:56
Средние потребительские цены в марте 2025 года по сравнению с аналогичным периодом прошлого года, то есть, за последние 12 месяцев, возросли в Молдове на 8,8%, в том числе на продовольственные товары – на 9%, на непродовольственные товары – на 3% и на услуги, оказываемые населению, – на 17,1%. Напоминаем, что в феврале текущего года уровень годовой инфляции составил 8,6%.
11 April /2025 07:53
Tatiana Smeșnaia
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *