În conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal, veniturile din transportul internaţional maritim, aerian, feroviar sau rutier, cu excepţia cazurilor în care transportul se efectuează numai între punctele situate în afara Republicii Moldova se consideră venituri ale nerezidenţilor obţinute în Republica Moldova. Astfel, venitul obținut de către nerezident din transportul internațional efectuat numai între punctele situate în afara Republicii Moldova nu se consideră venit al acestuia obţinut în Republica Moldova, ci ca venit obţinut din activitatea de întreprinzător peste hotarele Republicii Moldova.