Știri
Totul despre organizarea și ținerea contabilității în Asociațiile de proprietari din condominiu
În condițiile în care actele normative din domeniul contabilității și raportării financiare nu prevăd reguli speciale privind particularitățile contabilității în Asociațiile de proprietari din condominiu (APC), pentru ediția din august a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, autorul nostru Lidia Foalea, a elaborat articolul „Asociațiile de proprietari din condominiu: modul de organizare și ținere a contabilității”, în care sunt analizate aspectele specifice la acest capitol.
Mai întâi de toate, expertul atrage atenția că la organizarea și ținerea contabilității, APC va aplica sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare. Totodată, asociația în contabilitate va înregistra elementele contabile conform principiului contabilitatea de angajamente, care prevede recunoașterea elementelor contabile pe măsura apariției acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau al compensării sub altă formă.
Doar deținătorii unui abonament al publicației noastre, vor afla din nr. 5 (89) al revistei totul despre:
1) recunoașterea de către asociație a mijloacelor cu destinație specială;
2) modul de înregistrare a plăților membrilor asociației aferente serviciilor intermediate şi a altor servicii, a sumei contribuției pentru fondul de reparație și dezvoltare;
3) contabilizarea altor venituri şi cheltuieli, cu excepția veniturilor și cheltuielilor din activitatea economică;
4) contabilitatea veniturilor și cheltuielilor din activitatea economică;
5) modul de recunoaștere, evaluare, exploatare și ieșire a imobilizărilor corporale și necorporale procurate din diverse surse;
6) contabilizarea stocurilor şi altor active circulante;
7) modul de contabilizare a capitalului propriu.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
708 vizualizări
Data publicării:
07 August /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale | Contabilitate
Etichete:
raport financiar | condominiu | aspecte contabile | forma de organizare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.