La data de 12 decembrie 2019, Curtea Constituțională (CC) a emis Hotărârea nr. 29, prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către un avocat, a declarat neconstituțional art. 16 alin. (9) din Legea nr. 180/2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală și a stabilit drept criterii ce urmează a fi puse în balanță de către Serviciul Fiscal de Stat și, după caz, instanțele judecătorești, următoarele: a) contribuția informației solicitate la o dezbatere de interes public;b) gradul de notorietate a persoanei/persoanelor afectate de informația solicitată;c) conținutul, forma și consecințele publicării informației;d) alte criterii relevante pentru cazul pe care îl examinează.

Legislația penală incriminează faptele ce conduc la diminuarea adevărului și, în consecință, aduc atingeri intereselor statului sau unor persoane fizice/juridice. Infracțiunile de fals reprezintă faptele săvârșite cu vinovăție și care aduc atingeri încrederii publice acordate anumitor probe, cărora, din punct de vedere juridic, li se atribuie sarcina de a prezenta adevărul în fața organelor de resort.   Dintre infracțiunile de fals prevăzute de Codul penal al RM (CP) remarcăm următoarele:

Procedura de compensare a obligațiilor fiscale este stabilită de art. 175 din Codul fiscal (CF).  Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanţei a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită. Compensarea se efectuează la iniţiativa SFS sau la cererea contribuabilului, dacă legislaţia fiscală nu prevede altfel.   Una din întrebările deseori adresate de contribuabili este în ce termen organul fiscal trebuie să examineze și să execute cererea de compensare depusă?

În vederea susținerii activității de întreprinzător, prin actele normative au fost instituite mai multe mecanisme de susținere a mediului de afaceri pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică asupra economiei. În continuare vom menționa mecanismele de susținere destinate și aplicate inclusiv întreprinderilor individuale (întreprinzătorilor individuali) (în continuare – ÎI). Situația I. ÎI nu a avut salariați în perioada septembrie 2019- februarie 2020  

Legislația națională definește întreprinderea individuală (ÎI) drept persoană fizică care desfășoară activitate de întreprinzător, nu are statut de persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual.   Astfel, conform art.13 alin.(1) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se desfăşoară sub forma de organizare juridică ÎI sau în baza patentei de întreprinzător.

Conform prevederilor Codului civil al RM, persoana juridică are un sediu indicat în actele de constituire, iar stabilirea şi schimbarea sediului sunt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat. Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu, iar toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.   În cazul în care întreprinderea își modifică sediul, aceasta este obligată să informeze despre modificare, în caz contrar aceasta va suporta consecințe negative prevăzute atât de legislația fiscală, cât și în raporturile de drept civil cu contractanții săi.

Contribuabilul „X”, înregistrând restanţe faţă de bugetul public naţional, a depus cerere la organul fiscal privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare. În scopul asigurării stingerii acesteia, contribuabilul a propus în gaj organului fiscal un bun mobil care îi aparţine cu drept de proprietate, precum şi un bun imobil ce aparţine cu drept de proprietate entităţii „Y”. Poate beneficia contribuabilul „X” de modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare?