Știri

25 martie: termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat

Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 martie 2024 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

 

 În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:

  • Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 din anexa menţionată au obligaţia să declare cu utilizarea Declaraţiei privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să  achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna februarie 2024 pînă la data de 25 martie 2024 inclusiv.

Angajatorii menţionaţi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificaţia economică „121100 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori” la codul IBAN – MD98TRGAAB12110001000000.

 

  • Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, specificaţi la pct. 1.4 din anexa menţionată, au obligaţia să declare cu utilizarea Declaraţiei cu privire la impozitul unic (forma IU17) impozitul unic în componenţa căruia se încadrează şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi Declaraţiei privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) prin care se declară venitul lunar asigurat al persoanelor angajate cu contract individual de muncă, precum şi declararea pe principii generale a contribuţiilor de asigurări sociale în raport cu veniturile realizate de angajaţi şi/sau de alte persoane fizice în baza contractelor civile încheiate în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii. Declararea şi achitarea impozitului unic şi contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna februarie 2024 se efectuează pînă la data de 25 martie 2024 inclusivAngajatorii menţionaţi achită impozitul unic la clasificaţia economică „145161 - Impozit unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației” şi contribuţiile de asigurări sociale de stat declarate şi calculate pe principii generale la clasificaţia economică „121100 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori” - la codul IBAN – MD98TRGAAB12110001000000.

 

  • Persoanele fizice, specificate la pct. 1.6 din anexa menţionată, care se regăsesc în una dintre situațiile:

- fondatori ai întreprinderilor individuale, inclusiv fondatori ai gospodăriilor țărănești;

- persoane fizice care desfășoară activități independente;

-persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal

au obligaţia să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna februarie 2024 în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală stabilita la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 419/2023 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, ce constituie suma de 1460.17 leipînă la data de 25 martie 2024 inclusiv. Persoanele prenotate achită contribuţiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificaţia economică „121310 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice ce îşi desfăşoară activitate pe cont propriu” la codul IBAN – MD26TRGAAB12131001000000.

 

  • Liber-profesioniştii ce practică activitate în sectorul justiţiei, specificaţi la pct. 1.61 din anexa menţionată, au obligaţia să declare cu utilizarea Declaraţiei privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să  achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna februarie 2024 în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală stabilita la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 419/2023 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, ce constituie suma de 2314.33 leipînă la data de 25 martie 2024 inclusiv. Liber-profesioniştii achită contribuţiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificaţia economică „121310 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice ce îşi desfăşoară activitate pe cont propriu” la codul IBAN – MD26TRGAAB12131001000000.

 

  • Angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, specificaţi la pct. 1.8  din anexa menţionată, – pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi au obligaţia să declare cu utilizarea Dării de seamă privind calculul impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajații conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi (Forma TAXI18) şi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna aprilie 2024 în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală stabilita la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 419/2023 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, ce constituie suma de 1460.17 lei,  pînă la data de 25 martie 2024 inclusiv Angajatorii menţionaţi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificaţia economică „121100 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori” la codul IBAN – MD98TRGAAB12110001000000.
  • Beneficiarii – pentru persoanele fizice care exercită activități în calitate de zilieri în temeiul Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unei activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu excepția persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct.1.1–1.8, specificaţi la pct. 1.9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999, au obligaţia să declare cu utilizarea Declaraţiei privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să  achite contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna februarie 2024 pînă la data de 25 martie 2024 inclusiv. Beneficiarii de lucrări achită contribuţiile de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat la clasificaţia economică „121100 – Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori” la codul IBAN – MD98TRGAAB12110001000000.

 Potrivit art. 28 din Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi art. 4 din Legea nr. 419/2023 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, neplata în termen a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii atrage după sine calcularea majorărilor de întîrziere de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere, inclusiv pentru ziua de transfer al sumei datorate. Calcularea majorărilor de întîrziere se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale lunar, fără emiterea unei decizii speciale.

 

Casa Naţională de Asigurări Sociale recomandă plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor de stat să se conformeze prevederilor legislaţiei, respectiv, să declare şi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii în termenii stabiliţi de lege.

Instituții:

Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

538 vizualizări

Data publicării:

25 Martie /2024 08:02

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

noutati | asigurare sociala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon