
Știri
Antreprenorii independenți sau freelancerii. Legea a fost publicată și va intra în vigoare din 2026
Din 1 ianuarie 2026 va fi aplicat un regim fiscal simplificat pentru antreprenorii independenți. Legea nr.228 din 10 iulie pentru modificare unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice), fiind cunoscută și ca ”Legea freelancerilor” a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 august curent.
Astfel, reprezentanții a circa 40 de domenii, cum ar fi: consultanță în tehnologia informației, arhitectură, relații publice și comunicare, activități de curățenie, servicii foto, fabricarea bijuteriilor etc. - vor putea activa sub forma de antreprenor independent.
Inițierea activității se va efectua gratuit, doar în baza unei notificări și a declarației pe propria răspundere a solicitantului ce vor fi depuse în formă electronică completând documentele care se vor regăsi pe pagina web a Agenției Servicii Publice, cu aplicarea pe ele a semnăturii electronice, iar ca excepție, se va permite și semnarea la sediul ASP din raza domiciliului/sediului solicitantului.
Pe lângă modalitatea simplă de înregistrare a activității, legea prevede și un regim fiscal special - un impozit unic de 15% asupra veniturilor, valabil pentru vânzări anuale de până la 1,2 milioane de lei, care include impozitul pe venit, dar și plățile bugetul asigurărilor sociale de stat și la fondul asigurării obligatorii de asistență medicală. De asemenea, este important de menționat că antreprenorii independenți nu vor ține contabilitatea și nici nu vor prezenta dări de seamă fiscale sau statistice, dat fiind faptul că evidența activității acestora va fi ținută de Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens Codul fiscal a fost completat cu un capitol nou 104 ce va reglementa regimul fiscal al antreprenorului independent.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1187 vizualizări
Data publicării:
02 Septembrie /2025 07:45
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Noutăți fiscale
Etichete:
impozit pe venit in rate | freelanceri
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.