Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Consultații juridice
Condiţiile de examinare a contestaţiei contribuabilului de către Consiliului de soluţionare a disputelor
Conform art. 268 alin. (1) din Codul fiscal, contestaţia împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau a acţiunii funcţionarului fiscal poate fi depusă, dacă CF nu prevede altfel, în decursul a 30 de zile de la data primirii deciziei sau a întreprinderii acţiunii contestate. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de către SFS. Prin Legea pentru modificarea şi completarea unor actele legislative nr.295 din 21 decembrie 2017, din 12 ianuarie 2018 au fost introduse noi prevederi în Codul fiscal, care modifică procedura de contestare a actelor emise de SFS.
03 Octombrie /2018
Victoria Belous
Consultații juridice
Justificarea soldului contului 532
Este în drept inspectorul fiscal să solicite prezentarea înscrisurilor (contract în scris sau alt document) pentru justificarea soldului contului 532? Conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanţelor nr.119 din 6 august 2013 „Privind aprobarea Planului general de conturi contabile” (MO al RM, 233-237/1534, 22.10.2013), contul 532 “Datorii faţă de personal privind alte operaţii” (în continuare – contul 532)
28 Septembrie /2018
Victoria Belous
Întrebări și răspunsuri
Eliberarea facturii fiscale în caz de litigiu
Se amendează contribuabilul pentru neeliberarea facturii fiscale, în cazul în care între părţi sunt divergenţe privind serviciile prestate, iar litigiul se examinează în instanţa de judecată?
28 Septembrie /2018
Victoria Belous
Consultații juridice
Despre stocurile formularelor neutilizate ale “Facturii de expediție”
Din data de 15 septembrie 2018, în urma abrogării pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr.294, nu se admite utilizarea de către entități a stocurilor de formulare a “Facturii de expediție” și a anexei la acestea neutilizate. Mulţi contribuabili ne pun întrebarea cum să procedeze cu aceste formulare şi care este procedura corectă de scoatere de la evidenţă a “Facturii de expediție”? Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.238 din 25 aprilie 2017 cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.294 din 17 martie 1998, documentul primar cu regim special “Factura” a fost substituit cu documentul primar cu regim special “Factura fiscală”.
Consultații juridice
Reforma fiscală: Arestarea persoanelor bănuite de evaziune fiscală
Conform prevederilor art.176 alin.(2) al Codului de procedură penală, în vigoare până la 17 august 2018, arestarea preventivă şi măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an şi doar în condițiile prevăzute de Codul penal.
23 August /2018
Victoria Belous
Consultații juridice
Reforma fiscală: Percheziţia, ridicarea și restituirea de către organele de urmărire penală a obiectelor sau documentelor de la agenți economici
Art.128 din Codul de procedură penală (Cod) reglementează procedura efectuării percheziției sau ridicării de obiecte şi documente. Conform prevederilor alin.(2) din art.128 al Codului, în baza ordonanței de efectuare a percheziției sau a ridicării de obiecte şi documente cu autorizația judecătorului de instrucție, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să intre în domiciliu sau în alte încăperi.
23 August /2018
Victoria Belous
Consultații juridice
Reforma fiscală: Efectuarea controalelor și sancțiunile penale pentru efectuarea lor ilegală
Prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, Parlamentul și-a propus să reglementeze noi prevederi de efectuare a controalelor în vederea eliminării oricăror presiuni neîntemeiate asupra mediului de afaceri prin intermediul controalelor. Astfel, conform modificărilor operate la Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, la efectuarea controlului planificat sau inopinat, organul de control urmează să aibă în vedere prioritar posibilitatea efectuării controlului prin solicitare directă de la persoana controlată a documentației şi a altei informații conform alin.(12) a art.4.
22 August /2018
Victoria Belous
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.