Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Unele din obiectivele principale ale Legii nr. 1466 din 29.01.1998 „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” sunt protejarea suveranităţii, asigurarea securităţii economice a ţării şi dezvoltarea economiei naţionale prin intermediul stimulării activităţii economice externe. Legea menţionată a fost adoptată în anul 1998 şi pînă în prezent a suferit unele modificări. Ultimele modificări au fost operate prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 33 din 06 martie 2012 (Monitorul Oficial nr. 99-102/330 din 25 mai 2012) (în continuare Lege). Legea prevede modificări tehnice ce favorizează în continuare implementarea eficientă a prevederilor Legii nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998, precum şi ajustarea acesteia la obiectivele principale stipulate în Strategia naţională de dezvoltare a Republicii Moldova.
27 Mai /2013 18:17
C. Modul de completare a RMCC cod 3-I-T (REGISTRUL 3-I-T): REGISTRUL 3-I-T este registrul special care se foloseşte la decontările în numerar de către agentul transportator, care efectuează transporturi de călători şi bunuri în regim de taxi (TAXI – autovehicul dotat cu aparat de taxat legalizat) în baza licenţei pentru acest gen de acti-vitate. În conformitate cu art. 103 alin. (1) pct. 17) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 serviciile de transportare a călătorilor sunt scutite de T.V.A. După emiterea raportului de închidere zilnică (RA-PORT Z — figura 5) se efectuează înregistrarea datelor to-talizatoare în RMCC (formularul de tip 3-I-T – figura 7), completînd rîndul liber, imediat următor, astfel:
27 Mai /2013 17:41
Lichidarea patrimoniului debitorului Prin procedura de lichidare a patrimoniului se înţelege procedura aplicabilă debitorului în procesul de insolvabilitate: valorificarea masei debitoare pentru obţinerea de mijloace băneşti, în vederea satisfacerii creanţelor, care finalizează cu lichidarea debitorului ca subiect de drept.
Налогоплательщики вправе рассчитывать на то, что любая вновь вводимая правовая норма или редакционные изменения положений Налогового кодекса должны основываться на принципах, изложенных в ч. (8) ст. 6 Налогового кодекса. Одним из таких принципов является «достоверность налогообложения», что означает содержание ясных юридических норм, не допускающих произвольного толкования, ясность и точность сроков, методов и сумм уплаты для каждого налогоплательщика, позволяющие легко проследить воздействие решений в области финансового менеджмента на налоговое бремя. Чтобы продукция коммерческих организаций быстро и легко продавалась, необходимо регулярно распространять о ней информацию, то есть, рекламировать. Поэтому очень многие организации в наши дни сталкиваются с таким объектом налогового учета, как реклама, а начиная с 2012 года, с таким объектом, как рекламные устройства.
27 Mai /2013 16:43
Serviciul de colectare a veniturilor pentru Republica Moldova – Serviciul Fiscal de Stat – este un instrument important al politicii sociale şi politicii economice a Guvernului, dar şi un „ingredient” vital al bunăstării Moldovei. Serviciul Fiscal are responsabilitatea de administrare fiscală în limitele legii şi într-un mod care inspiră comunităţii încredere şi încurajează nivelul ridicat al conformării voluntare. Angajamentul Serviciului Fiscal către societatea civilă constă în garantarea unei administrări fiscale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Acest lucru se realizează ajutînd contribuabilii să îşi înţeleagă drepturile şi responsabilităţile, susţinînd pe cei, care doresc să se conformeze şi este un factor de bază pentru crearea condiţiilor echitabile de concurenţă pentru afaceri. Deci, abordarea de bază pentru Serviciul Fiscal este buna administrare fiscală prin prisma diferenţierii contribuabililor, care încearcă să se conformeze obligaţiilor şi cei care nu se conformează.
27 Mai /2013 16:05
Цель принципов налогообложения –установить препоны налоговому произволу, создать основы справедливого, соразмерного и умеренного налогообложения. Принцип достоверности налогообложения – содержание ясных юридических норм, не допускающих произвольного толкования, ясность и точность сроков, методов и сумм уплаты для каждого налогоплательщика, позволяющие легко проследить воздействие относящихся к финансовому менеджменту решений на налоговое бремя. В том, что есть необходимость в совершенствовании положений Налогового кодекса, других нормативных документов, убеждены не только налогоплательщики, но и специалисты налоговых органов. Подтверждением тому являются неоднозначные нормы налогообложения прироста стоимости капитала. Налогообложение прироста стоимости капитала не единожды обсуждалось на страницах специализированных изданий, и одной из главных проблем были вопросы оценки стоимости rапитального актива (имущества), размера вычета, предоставляемого физическим лицам при продаже или обмене собственности, определения налоговых обязательств при продаже (отчуждении) земельных участков, другие. Но, к сожалению, в подзаконном акте, а именно, в Постановлении Правительства от 30 января 2008 года № 77, нет положений, которые разъяснили бы налогообложение прироста стоимости капитала.
27 Mai /2013 15:52
O alta etapă a procesului de insolvabilitate este aplicarea faţă de debitor a procedurii planului în cadrul procesului de insolvabilitate. Conform prevederilor art. 2 al Legii insolvabilităţii nr. 632-XV din 14.11.2001, precum şi a Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 34 din 22.11.2004 „Cu privire la aplicarea Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice”, procedură a planului este procedura aplicabilă debitorului în cadrul procesului de insolvabilitate, reprezentînd modalitatea de satisfacere a creanţelor creditorilor prin realizarea unui plan complex de măsuri de remediere financiară şi economică a debitorului şi/sau de valorificare a masei debitoare. Procedura planului are cel puţin două justificări: pe de o parte, este păstrat întreprinzătorul ca subiect de drept, acordînduise şansa unui nou început, iar, pe de altă parte, procedura permite creditorilor să recupereze mai multe procente din creanţe decît ar fi obţinut printro simplă lichidare.