Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Baza de calcul a indemnizației pentru urmaşii personalului medical decedat ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid- 19 este venitul mediu lunar realizat și declarat al persoanei decedate pentru ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii decesului. În cazul în care persoana s-a aflat în concediu (neplătit, medical, parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vîrsta de 3 ani, paternal) lunile se vor substitui cu același număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul. Ministerul Muncii Sănătății și Protecției Sociale a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la stabilirea și plata indemnizației urmașilor personalului medical decedat. Documentul urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern, iar astăzi va fi examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
În regiunile din Moldova în care nu sunt zone economice libere sau parcuri industriale, urmează a fi create platforme industriale multifuncționale (PIM) în scopul creșterii competitivității și productivității și a ocupării forței de muncă a sectorului industrial în zonele respective. Guvernul a aprobat în ședința din 13 octombrie curent proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncționale.
În luna iulie curent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a aprobat Foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic, care are patru obiective majore : facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării comerțului electronic, simplificarea procedurilor vamale la exportul online și stimularea serviciilor poștale și de curierat. Pentru implementarea acțiunilor din Foaia de parcurs, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru și MEI au elaborat un proiect de lege, conceptul căruia a fost prezentat, ieri, 12 octombrie, într-o ședință online pe platforma Consiliului Economic.
Este oare atribuit la date cu caracter personal numărul licenței persoanei fizice care desfășoară activitate profesională? Prin decizia nr. 77 a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (în continuare – CNPDCP) din 30 martie 2018 a fost dispusă constatarea încălcării de către secretarul Colegiului Disciplinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ) a Republicii Moldova a prevederilor1 legislației pe cazul publicării pe pagina oficială web a UNEJ (www.unej.md) a unei decizii în versiunea ce nu a fost depersonalizată.
Dezvoltarea Registrului de Stat al Controalelor (în continuare – RSC), îmbunătățirea analizei impactului de reglementare pentru actele normative noi și dezvoltarea continuă a Ghișeului Unic pentru eliberarea actelor permisive sunt doar unele dintre serviciile modernizate pe parcursul anului 2020, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Eficientizarea utilizării Registrului de Stat al Controalelor. Această resursă informaţională specializată a prevăzut planificarea şi evidenţa automatizată a efectuării controalelor planificate şi inopinate, dar implementarea Registrului a decurs neuniform din determinarea insuficientă a unor organe ale controlului de stat (în continuare – OCS) pentru utilizarea RSC, precum și numărul exagerat de mare a OCS – 58 la număr până în anul 2018, cu o capacitate foarte diferită
Ministerul Economiei și Infrastructurii și Serviciul Vamal au lansat ieri, 5 mai 2020, cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, Portalul de Informații Comerciale destinat comunității de afaceri naționale și internaționale. Noul sistem informatic poate fi accesat la adresa www.trade.gov.md. Prin reformele din domeniul comerțului, Guvernul pune la dispoziție un mediu transparent și previzibil pentru tranzacțiile comerciale transfrontaliere, bazate pe proceduri și practici vamale simple, standardizate, cerințe de documentare, operațiuni de marfă și tranzit, aranjamente comerciale și de transport.
În trimestrul I al anului curent, au fost date în exploatare 1011 locuințe cu suprafața totală de 93,4 mii m², ceea ce este în scădere cu 10,5% față de perioada similară a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. După mediul de rezidență, ponderea cea mai mare a locuințelor date în exploatare s-a înregistrat în mediul urban – 813 locuințe cu suprafața totală de 70,0 mii m2. Comparativ cu ianuarie-martie 2019, acest indicator s-a diminuat cu 15,1%. În același timp, în mediul rural au fost date în exploatare 198 locuințe cu suprafața totală de 23,4 mii m2, ceea ce constituie cu 6,8% mai mult față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2019.
Aducem la cunoștința exportatorilor din Republica Moldova că autoritățile din România au adoptat decizia cu privire la asigurarea culoarelor „verzi” pentru mijloacele de transport auto de marfă care tranzitează teritoriul țării vecine. Ținând cont de evoluția epidemiologică de răspândire a virusului COVID-19, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu Ministerul Afacerilor Interne a României informează că, în contextul discuțiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de marfă care să permită operatorilor din industria de profil atât din statele membre ale UE cât și NON UE, să își desfășoare activitatea în condiții normale, au decis stabilirea a cinci trasee de tranzit pe teritoriul României.
Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2020 vor fi majorate cu 99483,1 mii lei și vor constitui 24438882,5 mii lei. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat și propune spre consultare publică proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020. Proiectul este elaborat cu scopul precizării veniturilor şi cheltuielilor BASS ca urmare a analizei executării indicatorilor bugetului pe parcursul anului, dinamicii contingentului de beneficiari şi a mărimilor medii de prestaţii sociale.
Necesitatea sporirii de către organele de control a măsurilor de combatere a fenomenului transporturilor ilicite de persoane a fost discutată în cadrul unei ședințe convocate de Ministerul Economiei și Infrastructurii, la care au participat reprezentanții Asociației Patronale a Transportatorilor și Serviciilor Auxiliare. Aceștia au menționat că problema transportului ilicit de persoane există de mai mulți ani, însă în perioada stării de urgență acest fenomen a luat amploare.
Potrivit datelor Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în anul 2019 a fost achitată suma de $1000 în calitate de despăgubiri persoanelor care au suferit în urma incidentelor provocate de obiectele industriale periculoase. Datele au fost colectate de asiguratori din Moldova, care au participat în cadrul sondajului organizat cu suportul Proiectului finanțat de USAID Transparența Sectorului Financiar în Moldova.
Ministerul Finațelor informează că prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4296 locuințe până în prezent. Alte 10 cereri au fost acceptate, aferent cărora urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,153 mld. lei. Suma totală a garanțiilor active constituie 1,076 mld. lei.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a elaborat proiectul Regulamentului privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional automatizat „Evidența solicitanților și beneficiarilor de subvenții” (SIA ESBS). Documentul va fi discutat astăzi, 10 septembrie, în cadrul ședinței Secretarilor de stat. SIA ESBS se va utiliza pentru crearea și dezvoltarea resursei informaționale, precum și repartizarea, stocarea, sistematizarea, actualizarea și protecția soluțiilor informaționale a subvențiilor, cu asigurarea concomitentă a unui nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal. Totodată, introducerea sistemului în funcțiune va permite formarea resurselor informaționale departamentale în domeniul agriculturii și mediului rural, precum și înregistrarea solicitanților și beneficiarilor de subvenții. Conform proiectului, participanți la sistem vor fi Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), MADRM, alte entități cu care vor fi încheiate acorduri de colaborare.
În luna iunie 2020 au fost eliberate, prelungite sau reperfectate 49 de licențe, potrivit datelor statistice publicate de Agenția Servicii Publice. Taxa achitată pentru aceste servicii a constituit 885,75 mii lei. Cele mai multe licențe au fost eliberate/prelungite în domeniile metale prețioase și producție alcoolică importată – câte 11. Pentru activitatea cu metale feroase au fost eliberate 8 licențe, pentru cea cu articolele din tutun – 7, pentru genul de activitate legat de producția alcoolică autohtonă – 4, iar pentru articole pirotehnice – 3.
Art. VII (pct.8 și 19) din Legea nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2021. Amintim, prevederile respective vizează redistribuirea poverii fiscale între angajat și angajator: salariații vor achita primele de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM), iar patronii – contribuțiile de asigurare socială (CAS). Aceste modificări necesită revizuirea unor norme actuale prevăzute în Regulamentul cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajatului,
Producătorii casnici nu sunt pasibili înregistrării de stat în calitate de întreprinzător și depunerii notificării privind inițierea activității de comerț. Taxa pentru unitatea comercială din piață sau amplasament pentru producătorul casnic nu poate depăși 0,5% din cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real stabilit de Guvern. Autoritatea administrației publice locale decide mărimea taxei sau scutirea de la achitarea acesteia. Aceste prevederi sunt incluse în proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior. Amintim, Executivul a votat proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea acestuia în ședința din 13 octombrie curent, la momentul actual proiectul fiind înregistrat în Parlament.
Astăzi, 14 februarie 2020, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a publicat în MO al RM Ordinul nr.14 din 24 ianuarie 2020 cu privire la aprobarea Nomenclatorului de produse în fitotehnie, horticultură și de obiecte ale regnului vegetal achiziționate de la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Amintim că, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019, în Codul fiscal a fost inclus Capitolul 103 ce reglementează acest gen de activitate, fiind pus în aplicare din 1 ianuarie curent. Detalii aici. Ministerul de resort vine cu precizarea pozițiilor tarifare ce cad sub incidența noului capitol din CF.
Capitalul social al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” urmează a fi majorat cu 460957,1 mii lei (echivalentul a 18,44 mil. euro). Mijloacele financiare vor fi alocate de Ministerul Finanțelor din contul împrumutului acordat de Banca Europeană de Investiții în cadrul proiectului ”Proiectul de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare”. Proiectul de hotărâre de Guvern ce prevede alocarea acestor mijloace financiare a fost examinat ieri, 21 mai curent, în cadrul ședinței secretarilor generali.
Măsurile necesare pentru asigurarea securității cibernetice la nivel guvernamental au fost aprobate de Cabinetul de miniștri, Hotărârea nr.482 fiind publicată în MO din 17 iulie 2020. Implementarea acesteia va fi asigurată de ministerele, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului, Cancelaria de Stat și structurile organizaționale din sfera lor de competență (autoritățile administrative din subordine, serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice și întreprinderile de stat în care ministerul, Cancelaria sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator), precum și de entitățile publice și organizațiile de stat autonome înființate de Guvern. Totodată, măsurile nu se vor aplica în cazul sistemelor informaționale și rețelelor de comunicații ce prelucrează informații atribuite la secret de stat.
Ministerul Finanțelor informează că prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4281 locuințe până în prezent. Alte 9 cereri au fost acceptate, aferent cărora urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,145 mld. lei. Suma totală a garanțiilor active constituie 1,072 mld. lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *