Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul, în cadrul ședinței din 17 decembrie curent, a aprobat cuantumul salariului minim pe țară și al cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat, care se vor aplica din 1 ianuarie anul 2026.
Conform Codului de procedură civilă, ședințele de judecată au loc în mod public. Cu titlu de excepție, pot avea loc ședințe închise numai în scopul protejării informației ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informații a cărei divulgare este interzisă prin lege.
Unele prevederi ale contractului individual de muncă – model al administratorului întreprinderii de stat/municipal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.484/2019, vor fi modificate. Necesitatea intervențiilor este justificată de modificările operate în Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, potrivit cărora coeficienții de multiplicitate recomandați pentru stabilirea salariilor de funcție ale personalului din aceste unități au fost înlocuiți cu intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcție calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări și ramuri ale economiei naționale cu valoarea 1,00.
Opțiuni: - mijloacele fixe cuprind imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală (de exemplu, pentru anul 2024 – 12 000 lei, art. 261 al Codului fiscal ), (pct. 4 al Standardului Național de Contabilitate
În ediția din februarie a „monitorului fiscal FISC.md”, într-un tabel bine structurat, deținătorii unui abonament al publicației noastre, vor avea posibilitatea să afle totul despre garanţiile acordate personalului medico-sanitar. În articolul „Garanţii juridice acordate personalului medico-sanitar”, Olga Donciu, autorul acestuia, atrage atenția
Entitatea avicolă evaluează păsările tinere și cele mature precum și produsele obținute din transformările activelor biologice în conformitate cu prevederile pct. 30-35 ale SNC „Particularitățile contabilității în agricultură” (în continuare – SNC PCA) dacă această entitate se conduce de reglementările standardului în cauză.
Acum câteva minute Guvernul RM, în ședință extraordinară, a aprobat Hotărârea cu privire la organizarea muncii în instituțiile bugetare. Ținând cont de numărul crescând al cazurilor de contaminare cu COVID-19, Executivul a acceptat proiectul Hotărârii elaborate de Ministerul Finanțelor. Astfel, din 15 iunie 2020 este instituit regimul de muncă în cicluri periodice cu durata de 2 săptămâni pentru personalul angajat. În următoarele zile conducătorii instituțiilor bugetare urmează să decidă și să elaboreze ordine speciale ce țin de:
Din 1 ianuarie 2024 un capitol aparte din Codul fiscal (CF) (cap. 7/3) va reglementa regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități
Serviciul Fiscal de Stat va monitoriza la data de 1 septembrie 2023 adresele de prestare a activității de comerț cu flori vii și aranjamente florale.
Pe parcursul anului viitor, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) va efectua controale, la fel ca și în anul curent, la 50 de furnizori, lista subiecților fiind inclusă în Planul controalelor de stat pentru anul 2023, aprobat de autoritate prin Ordinul emis la 29 noiembrie 2022.
Schimbul de acte dintre executorii judecătorești și băncile comerciale ar putea fi digitalizat, ceea ce va elimina costurile administrative, dar şi consum irațional al timpului de muncă al angajaților instituțiilor financiare.
Personalul încadrat în cabinetul Președintelui Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor și miniştrilor are dreptul de a exercita activitate remunerată în cadrul consiliului de administraţie al întreprinderii de stat şi în cadrul consiliului societăţii pe acţiuni în care statul deţine o cotă parte din capitalul social. Proiectul de lege ce prevede aprobarea unor derogări de la prevederile art.18 (Incompatibilități) din Legea nr.80/20010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică1 a fost examinat în Parlament și votat în prima lectură cu 53 voturi.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător, solicitantul/titularul care dorește să i se elibereze patenta poate depune o cerere la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărui rază își are domiciliul sau preconizează să își desfășoare activitatea. La cerere se anexează documentele care confirmă achitarea contribuției de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfășurare a activității în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuției și documentele care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Ieri, 19 august curent, Executivul a aprobat proiectul hotărârii cu privire la modificarea HG nr. 231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Hotărârea Guvernului nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar va fi completată cu anexa ce va reglementa modul de evaluare sistemică și de reevaluare a funcțiilor în sectorul respectiv. Proiectul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali. Potrivit documentului, sistemul de evaluare a funcțiilor din sectorul bugetar are drept scop sistematizarea funcțiilor generice conform grupurilor ocupaționale și subgrupurilor de funcții în raport cu domeniul de activitate, precum și de a stabili poziționarea acestora în ierarhia funcțiilor existente în sectorul bugetar.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința din 29 decembrie, proiectul hotării de Guvern pentru stabilirea moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar pe funcțiile vacante înregistrate.
Ținând cont de faptul că din 1 ianuarie anul 2024 au intrat în vigoare mai multe modificări la Hotărârea Guvernului nr. 10/2012 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea personalului entităților din RM, aplicarea cărora este obligatorie și în sectorul bugetar, „monitorul fiscal FISC.md”
Contextul economic global, precum și cel național, a reflectat necesitatea efectuării unor intervenții pe dimensiunea reglementărilor fiscale și vamale în vederea promovării unui sistem de impozitare care să asigure: consolidarea veniturilor bugetare necesare finanțării cheltuielilor publice, în special urmare majorării cheltuielilor pe domeniul sănătății și protecției sociale; creșterea veniturilor disponibile ale populației, în special a familiilor cu copii; echitate și simplitate în procesul de conformare, raportare și achitare a impozitelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *