Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Organele de control au obligația de a acorda suport consultativ persoanelor fizice şi juridice care practică activitate de întreprinzător, în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legislației, stabilește Legea nr. 59 din 22 aprilie 2021 ce prevede modificarea unor acte normative, numită și legea prevenției. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 mai curent și are ca scop protejarea micului business de anumite impedimente în desfășurarea activității. Astfel, Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător a fost completată cu un articol ce va reglementa prevenirea încălcării legislației și consultarea persoanei supuse controlului.
Costuri indirecte de producție (în continuare – CIP) sunt numite costurile condiționate de managementul activității centrelor de responsabilitate (subdiviziunilor) (în continuare – CR), întreținerea, deservirea și exploatarea mijloacelor fixe (clădirilor, încăperilor, halelor, utilajelor, instalațiilor
Conform prevederilor Codului civil, toate obligațiile civile se impart în 2 categorii: contractuale și necontractuale (obligații civile delictuale). Obligațiile contractuale iau naștere din contracte, adică din acordul părților, pe cînd cele
În conformitate cu art.1251 al Codului civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Entitatea importă și procură de pe teritoriul Republicii Moldova pungi din plastic în care este plasată marfa, ulterior fiind exportată. Cum se va aplica taxa pentru poluarea mediului în aceste cazuri? În conformitate cu art.11 alin.(1) din Legea nr.1540/1998 privind poluarea mediului, subiecţi ai taxei
Dare de seamă fiscală (Declarație) reprezintă orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care este prezentat sau Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii,
Guvernul, în cadrul ședinței din 17 decembrie curent, a aprobat cuantumul salariului minim pe țară și al cuantumului salariului mediu lunar pe economie, prognozat, care se vor aplica din 1 ianuarie anul 2026.
Modul de închidere a exercițiului financiar-contabil anual, de întocmire, aprobare și prezentare a rapoartelor financiare de către autoritățile și instituțiile (entitățile bugetare) din sistemul bugetar pentru anul 2020 este reglementat de următoarele acte normative de bază: • Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007 (Legea nr. 113/2007); • Legea finanțelor publice și responsabilității bugetarfiscale nr. 181 din 25.07.2014 (Legea nr. 181/2014); • Legea privind finanțele publice locale nr. 397/2003 (Legea nr. 397/2003), • Normele metodologice privind executarea de casă a bugetelor componente ale bugetului public național și a mijloacelor extrabugetare prin Contul Unic Trezorerial al MF (OMF nr. 215 din 28.12.2015), modificat prin OMF nr. 8 din 15.01.2020;
Unul dintre principiile de bază în activitatea Serviciului Fiscal de Stat și a funcționarilor fiscali se referă la confidențialitatea informațiilor despre contribuabili. Acest articol reprezintă un suport informativ cu privire la reglementările internaționale și naționale care asigură confidențialitatea informațiilor
Prin politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 au fost operate modificări și la art.311 a Legii nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată, în vigoare deja începând cu 15.08.24, în partea ce se referă la capitalul de stimuare, prin întroducerea anumitor condiții care urmează a fi îndeplinite cumulativ de beneficiarii (salariații angajați) și anume:
Modelul de evaluare a garajelor individuale va fi utilizat de către IP „Cadastrul Bunurilor Imobile” pentru evaluarea și reevaluarea masivă a acestor bunuri imobile în scopul impozitării.
În categoria infracțiunilor economice incriminate de Codul penal (în continuare – CP) este prevăzută și infracțiunea de insolvabilitate intenționată (art. 252 din CP). Remarcăm că infracțiunea de insolvabilitate intenționată este reglementată de CP în trei variante-tip şi în două variante agravante
Ultima ediția din acest an a revistei „monitorul fiscal FISC.md” (nr. 8 (63)), ce în curând va ieși de sub tipar, vine tradițional cu articole utile și actuale pentru activitatea contabililor, auditorilor, specialiștilor în fiscalitate, finanțe, economie, asigurări etc. În primul rând, oferim abonaților noștri un articol complex cu aspecte practice ce urmează a fi utilizate la întocmirea raportului financiar consolidat cu privire la profit și pierderi, elaborat de Valentina Paladi și publicat în rubrica Contabilitate practică.
În Republica Moldova urmează a fi aprobat cadrul legal necesar pentru utilizarea în scopuri sociale sau în interes public a bunurilor confiscate prin hotărâri judecătorești definitive în materie penală. În acest sens, în cadrul ședinței secretarilor generali a fost discutat proiectul de lege privind utilizarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau în interes public.
Agenţia Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne va elibera din rezervele materiale de stat, în vederea împrospătării cu decalaj în timp, 16855,916 tone de grâu alimentar agenţilor economici, în bază de contract, cu prezentarea unei garanţii bancare sau financiare. În Monitorul Oficial din 3 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.454 din 1 iulie 2020 cu privire la împrospătarea cu decalaj în timp a grâului alimentar din rezervele materiale de stat.
În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2020 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 966 din 22 decembrie 2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenția Servicii Publice, prin care a fost aprobată Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile prestate, precum și Nomenclatorul serviciilor prestate și tarifele la acestea, dar și categoriile serviciilor prestate de ASP cu înlesniri. Costurile ce țin de prestarea serviciilor cu titlu gratuit sau cu tarif redus se vor acoperi din contul veniturilor Agenției obținute din prestarea serviciilor. De înlesniri la prestarea unor servicii beneficiază persoanele cu dizabilitate, veteranii de război, pensionarii beneficiari de pensii pentru limită de vârstă,
A intrat în vigoare noul Regulament privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor în cadrul Serviciului Vamal. Acesta a fost aprobat prin Ordinul Directorului
Prin politica bugetar-fiscală pentru anul 2025 au fost operate modificări la art. 20 lit. y) din Codul Fiscal aferent veniturilor obținute de persoanele fizice-cetățeni de la predarea deșeurilor de metale feroase şi neferoase, a reziduurilor industriale care conţin metale sau aliaje ale acestora .
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *