Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și a Acordului de grant dintre cele două părți.
Astfel, conform misiunii sale, Curtea de conturi a exercitat auditarea finanțelor publice și de exercitare a controlului asupra formării, administrării şi utilizării resurselor financiare publice şi gestionării patrimoniului de stat.
În Monitorul Oficial Nr.7-17 (6402-6412) de mâine, 12 ianuarie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2018, în ziua următoare a dezbaterilor publice, a fost discutat în ședința plenară a Parlamentului și votat în prima lectură.
Guvernul a susținut proiectul de hotărâre înaintat de Comisia Națională a Pieței Financiare ce conține modificări și completări la Legea privind piața de capital.
Vizita fiscală, în conformitate cu prevederile art. 129 pct. 111) din Codul fiscal (CF), reprezintă un procedeu de asistenţă fiscală care constă în explicarea legislaţiei fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau în stabilirea unor date de ordin general despre activitatea contribuabilului. Astfel, inițial, contribuabilul trebuie să înțeleagă că vizita fiscală nu reprezintă în sine un control fiscal și nu produce efectele juridice ale unui control fiscal.
Noua Lege cu privire la Guvern instituie reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Guvernului bine structurate, cu o terminologie unificată și coerentă, cu proceduri administrative clare, menite să elimine ambiguitățile și neconcordanțele, se spune în nota informativă a proiectului Regulamentului Guvernului, propus spre consultări publice de Cancelaria de Stat.
Analiza creșterii economice din Moldova, prezentată de Centrul analitic independent Expert-Grup în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a conferinţei MEGA şi conține realizările pentru anul curent și prognoze pentru anul 2018. Actul conţine analiza pe domenii: Oferta internă, Cererea agregată, Prețuri și politica monetară, Piața muncii, Finanțele publice, Sectorul bancar și Comerțul extern.
Volumul total al transferurilor bancare din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Moldova a atins în trimestrul III $320,52 mil. în creștere cu 9,1% față de trimestrul III din 2016. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, 85,3% din volumul total al transferurilor au fost efectuate prin sisteme de transfer bancare (în dolari SUA, euro și ruble rusești), fără deschiderea conturilor, iar restul – prin virament pe conturi bancare (în diferite valute).
Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect ce prevede indicarea expresă a bugetului în care urmează a fi virate toate încasările din amenzile aplicate pentru săvârșirea contravențiilor stipulate în Codul contravențional, marea majoritate urmând să fie virate în bugetul de stat.
Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” ţine la cititorii săi, motiv care ne face să oferim zilnic informaţii actuale şi veridice din domenii precum contabilitate, audit, fiscalitate, economie. Astăzi venim cu o noutate din cadrul redacţiei: Publicaţia a început colaborarea cu 3 autori noi, practicieni cu experienţă vastă, pe care sunt gata să o împarte cu utilizatorii noştri – şi cei fideli, şi cei noi.
Una din particularităţile activităţii AEÎ constă în existenţa permanentă a riscului ca împrumuturile acordate să nu fie parţial sau integral rambursate, iar dobânda calculată, respectiv achitată.
În ultimele săptămâni se discută mult la nivel de experţi, instituţii publice şi, evident, în presă, posibilitatea obţinerii celor 100 mil. euro de asistenţă macrofinanciară, negociate cu UE. Cu precizări asupra intrepretărilor eronate privind asistența macrofinanciară și suportul bugetar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană au venit şi Guvernul, şi Ministerul Finanţelor.
În Monitorul Oficial Nr. 27-32 (6422-6427) de mâine, 26 ianuarie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
(continuare a articolului Excepţii şi scutiri aferente FATCA) Conform prevederilor FATCA, instituțiile financiare considerate conforme sunt instituţiile financiare cu un domeniu de activitate redus sau limitat și nu sunt obligate să raporteze careva informaţii în adresa IRS. Din categoria dată fac parte 4 tipuri de instituții financiare (vezi figura 5).
La 03 iunie 2015, Inspecţia Financiară a emis Decizia nr. 27-08-11/195 cu privire la aplicarea sancțiunilor economice, prin care, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03 ianuarie 1992, s-a decis perceperea în bugetul de stat de la ÎM „Piaţa …” a venitului obţinut ilicit în sumă totală de 42 626 mii lei şi amenzii în acelaşi cuantum.
În scopul sprijinirii agendei de reformă a Guvernului în domeniul siguranței și calității alimentelor și pentru evaluarea eforturilor de îmbunătățire a oportunităților pe piață pentru agricultorii prin suport investițional, Curtea de Conturi a efectuat o misiune de audit asupra Proiectului „Agricultură Competitivă în Moldova”.
În Monitorul Oficial nr. 58-66 din 23 februarie 2018 a fost publicată Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor nr. 308 din 22 decembrie 2017. Conform art.4 alin.(1) lit.k) din Legea nr.308, entitățile de audit, persoanele juridice și întreprinderile individuale care prestează servicii de contabilitate cad sub incidenţa acestei legi şi sunt entităţi raportoare. Prin prevederile acestei legi au fost introduse mai multe obligații pentru entitățile de audit și cele care prestează servicii de contabilitate şi stabilesc obligația atât de identificare a clienților, cât și prezentare a informației organelor de drept sau suspendarea afacerilor cu clienții expusi riscurilor de spălare a banilor.
Vineri, 20.01.2017, expiră termenul de prezentare a Dării de seamă privind taxa pentru comercializarea gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto (forma TGN-07) și a Dării de seamă privind calcularea contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului (CFV).
Politicile de evidență contabilă ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și entitățile subordonate, în anul 2016, nu corespund cerințelor minime aprobate de Ministerul Finanțelor, se menționează în Hotărârea Curții de Conturi privind Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale ANSA și unor instituții din subordine pe anul 2016 și Raportul de audit privind conformitatea activității ANSA și a unor entități din subordine în anul 2016, publicat în MO, din 18 august curent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *