Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În țara noastră ar putea fi inițiată dezvoltarea Centrelor de testare a tehnologiilor inovative, cunoscute în engleză ca Sandbox, prin care antreprenorii vor avea posibilitatea să testeze noi tehnologii energetice. Prin crearea acestor centre se așteaptă la sporirea gradului de inovare în sectoarele energeticii, care va
Pentru realizarea măsurilor sociale incluse în proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al RM nr.154/2003 autorii proiectului preconizează, doar pentru ultimul trimestru al anului 2021, cheltuieli în valoare de 285 mil. lei. Amintim că proiectul de lege a obținut avizul pozitiv al Guvernului în cadrul ședinței din 30 septembrie, iar în ziua imediat următoare a fost aprobat în prima lectură de Legislativ cu votul a 56 de deputați. Astfel, Codul muncii poate fi completat cu prevederea ce va permite angajatorilor să stabilească pentru cel puțin 25% din numărul total al angajaților un program de activitate redusă, cu achitarea salariului pentru timpul efectiv lucrat, iar statul ar putea plăti salariaților, parțial, diferența de salariu.
Ministerul Finanțelor a lansat procesul de consultare a Conceptului de modernizare a Codului fiscal, ce vizează armonizarea cadrului legislativ național la prevederile directivelor uniunii europene
22% din agenții economici din Republica Moldova se aşteaptă la o creştere a cererii de bunuri, produse sau servicii, sperând la ameliorarea situației economice, finisarea conflictului din regiune şi restabilirea lanțurilor de aprovizionare. Totodată, 69% susțin că cererea de bunuri, produse și servicii va rămâne pe o linie stabilă.
Aspectele referitoare la controlul ulterior sunt reglementate de Codul Vamal nr.95/2021 (Cod), Legea nr.131/2012 privind controlul de stat și Hotărârea Guvernului nr.92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal.
Mecanismul de determinare precum și particularitățile de administrare a majorării de întârziere (penalitate) sunt reglementate de art. 228 din Codul fiscal și cap.VII din Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget, aprobată prin Ordinul SFS nr. 400 din 14.03.2017. Potrivit art. 228 din Codul fiscal, majorarea de întârziere (penalitatea) este o sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului
Particularitățile anului 2020 au determinat necesitatea identificării și promovării unor măsuri ce au drept scop atenuarea efectelor crizei pandemice și relansarea economiei naționale, prin diminuarea presiunii fiscale, implementarea de noi mecanisme de subvenționare, de comun cu perfecționarea reglementărilor fiscale prin reguli clare de impozitare bazate pe echitate, simplitate și asigurarea previzibilității impunerii. În acest sens, se propune redarea concisă a modificărilor de natură fiscală și vamală pentru anul 2021, care se regăsesc în Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative (Legea nr. 257/2020) și Legea nr. 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificare a unor acte normative (Legea nr. 60/2020) pentru o viziune de ansamblu asupra reglementărilor ce produc efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2021.
La data de 19.06.2025 a fost adoptată Legea nr. 154 pentru modificarea unor acte normative (combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene)
Importul de flori proaspete tăiate constituie un segment specializat în cadrul comerțului internațional, caracterizat printr-un grad ridicat de perisabilitate, fluctuații sezoniere semnificative și cerințe logistice speciale.
Anul 2020 s-a dovedit a fi unul foarte nefavorabil pentru producătorii agricoli din RM din punct de vedere al condițiilor climaterice. Anterior, întru asigurarea unei producții stabile în sectorul agricol prin asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, Parlamentul a aprobat Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură nr. 243 din 08.07.2004 (Legea nr. 243/2004). Potrivit art. 6 din Legea nr. 243/2004, riscul asigurat în agricultură este un eveniment natural, posibil și viitor, dar incert, cum ar fi: influența nefavorabilă a condițiilor meteorologice, bolile/dăunătorii plantelor și animalelor, care poate provoca pierderi de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor conform indicațiilor serviciului veterinar de stat și în legătură cu apariția căruia se stabilesc obligații de asigurare.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, agenții economici contribuabili mari (persoane juridice) urmează să utilizeze echipamentele de casă și de control conectate la SIA „MEV”, conform activităților expuse în Decizia Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control a Republicii Moldova nr. 26-11/1-19/03-2022 din 16.08.2022.
Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 75 din 27.06.2024 au fost operate unele modificări în Ordinul nr. 94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) Declarația privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 iunie 2024 reprezintă termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, va primi salarii majorate cu 57%. În cadrul ședinței de astăzi, 1 octombrie, Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de modificare al Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. Astfel, de la 1 noiembrie 2021 salariul pentru muncitorii necalificați va fi majorat de la 2470 lei la 3840 lei, pentru muncitorii calificați – de la 3240 lei până la 5040 lei, iar pentru specialiștii cu studii superioare încadrați în aceste instituții – de la 5850 lei la 9090 lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că a fost finanţată prima tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă în valoare de 28,4 mil. lei. După unele modificări efectuate de către CNAS, pentru prima dată, în luna august, această prestaţie socială va fi finanţată în trei tranşe.
În vederea asigurării condițiilor favorabile de activitate a producătorilor autohtoni și a unui climat investițional favorabil în RM, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a lansat procedura de revizuire a politicii tarifare la importul materiei prime utilizate în procesul de producere, care nu este disponibilă pe piața internă și nu poate fi importată, în regim
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Reglementarea juridică și modul de contabilizare a procesului de reorganizare a entităților prin fuziune se efectuează conform prevederilor:
Care este regimul de impozitare a indemnizațiilor acordate membrilor Consiliilor de administrare pentru participarea la ședințele de lucru? Constituie bază de calcul al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală? Are dreptul persoana la utilizarea scutirilor personale? Cum urmează a fi reflectate aceste plăți în Dările de seamă Forma IPC și IALS? Indemnizațiile pentru participarea la ședințele Consiliului nu sunt specificate ca surse de venit neimpozabile la art. 20 din Codul fiscal (CF).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *