Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cazul în care măsurile restrictive internaționale vor viza persoane fizice cetățeni ai RM și persoane juridice înregistrate în RM, deciziile de aliniere la actele prevăzute1 la art.1 lit.b) și c) din Legea nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale
În temeiul proiectului de lege privind modificarea unor acte normative (sporirea celerității procedurilor de expropriere), aprobat de către Parlament în cadrul ședinței plenare din 12 aprilie anul curent în a doua lectură, art. 20 al Codului fiscal (CF) va fi completat cu lit. d9 conform căreia
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a principalelor produse petroliere se vor stabili se către Agenția Națională de Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. Totodată ANRE ar putea ajusta marja comercială în cazul apariției unor factori care nu puteau fi prevăzuți în momentul aprobării, dar nu mai mult de 10% din media efectiv înregistrată de operatori.
Parlamentul a aprobat în lectura a doua un proiectul de lege privind supravegherea pieței. Scopul proiectului este de a consolida supravegherea pentru a garanta că pe piață sunt lansate doar produsele conforme, care oferă un nivel ridicat de protecție a sănătății și a siguranței.
Casa Națională de Asigurări Sociale va ține, începând cu 1 iulie curent, evidența persoanelor fizice, care desfășoară activități independente, în calitate de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat și de asigurați în sistemul public de asigurări sociale, în baza informațiior furnizate de Serviciul Fiscal de Stat.
Parlamentul, în cadrul ședinței din 26 octombrie curent, a votat în a doua lectură proiectul modificărilor la Codului fiscal care prevede substituirea
În cadrul ședinței plenare din 31 martie anul curent Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege cu privire la completarea Codului fiscal cu noi prevederi, aplicarea cărora, în opinia autorilor, va permite angajatorilor și angajaților să valorifice munca feminină și să contribuie la creșterea economică generală prin implicarea femeilor în ciclu economic general.
Contractele între rezidenți și administrațiile zonelor economice libere (ZEL) vor fi aprobate direct, fără obligativitatea de a le coordona cu Ministerul Economiei, cum preevde la moment legislația în vigoare, fiind eliminată o procedură birocratică inutilă.
În bugetul de stat pentru anul curent vor fi operate modificări, acestea fiind aprobate în lectură finală astăzi, 22 decembrie, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, care a votat proiectul de lege nr. 452 din 8 decembrie 2022. În bugetul de stat pentru anul curent vor fi operate modificări, acestea fiind aprobate în lectură finală astăzi, 22 decembrie, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, care a votat proiectul de lege nr. 452 din 8 decembrie 2022.
Scopul proiectului de lege privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli vizează susținerea întreprinderilor care au suportat pierderi ale producției agricole ca urmare a calamităților naturale produse pe parcursul anului 2022.
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 14 martie curent, a aprobat în prima lectură proiectul privind modificarea unor acte normative, care prevede completarea art. 20 al Codului fiscal cu lit. d9, conform căreia sumele primite de către persoanele fizice sau juridice
În cadrul ședinței plenare din 7 decembrie curent, Parlamentul a aprobat în a doua lectură proiectul Legii privind protecția secretelor comerciale, punerea în aplicare a căreia va oferi persoanelor fizice sau juridice care dețin controlul legal asupra unui secret comercial instrumentele și pârghiile
Autoritățile întreprind, în ultima perioadă, mai multe măsuri care permit sau impun obligații de digitalizare a mai multor
Proiectul de modificare a Legii privind piața produselor petroliere a fost aprobat ieri, 24 august 2021, în lectură finală în cadrul ședinței Parlamentului. Potrivit proiectului, ANRE va stabili prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard în fiecare zi lucrătoare. Acestea vor fi valabile cu începere de la ora 00:01 pentru ziua/zilele următoare celei/celora în care au fost stabilite. Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se vor publica pe pagina web oficială a ANRE.
La medicamentele înregistrate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor și/sau autorizate către import de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, indiferent de poziția tarifară atribuită, dar și la alcoolul etilic nedenaturat de la pozițiile tarifare 220710000 și 220890910, destinat producerii farmaceutice și utilizării în medicină,
Pachetele de legi conțin prevederi ce vizează domeniile: achiziții publice, protecția consumatorilor, siguranța alimentelor, construcții și urbanism, sănătatea și securitatea în muncă, turism etc. Astfel, una din propuneri constă în
Proiectul noii legi cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost aprobat de către Parlament în lectura a doua în cadrul ședinței plenare din 31 martie anul curent. De menționat, că principiile subvenționării în agricultură au fost revizuite în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară-candidat pentru aderare la UE, precum și a angajamentelor internaționale asumate de țara noastră privind apropierea graduală a normelor naționale cu cele ale Politicii Agricole Comune.
Metodele automatizate de raportare electronică, în forma şi în modul reglementat de Serviciul Fiscal de Stat, din 1 ianuarie 2023 vor fi obligatoriu utilizate la prezentarea dărilor de seamă fiscale de către toți contribuabilii, subiecți ai impunerii care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligați să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile respective; persoanele care, conform legislaţiei fiscale, sunt obligate să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate (art.5 alin.2 din CF).
În primii trei ani de activitate a întreprinderii, organele de control vor aplica sancțiuni sau măsuri restrictive doar în cazurile în care se comit infracțiuni grave sau foarte grave. Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege ce se referă la facilitarea activității de întreprinzător.
Prevederile privind termenele de valabilitate al produselor alimentare importate în Moldova urmează a fi modificate, pentru a elimina barierele administrative. În acest sens, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *