Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sunt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.69/18 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte scutirea personală
La determinarea regimului fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor de către/către un rezident/nerezident al Republicii Moldova este necesar de a stabili locul livrării serviciilor. Conform art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 al CF – „Locul livrării serviciilor”.
Compania a redus activitatea și a fost luată decizia de a transmite drepturile pentru executarea contractelor de prestări servicii, aflate în derulare, către altă companie, cu acordul beneficiarului. Ca rezultat, a fost încheiat un contract de transmitere a drepturilor și obligațiilor, ce decurg din 3 contracte de prestări servicii, precum și de transmitere a drepturilor de transfer a angajaților, care lucrau la executarea acestor contracte de prestări servicii.
În primul rând, atenționăm faptul că la data de 31 mai 2025 survine termenul limită pentru raportarea către SFS a informației cu privire la conturile financiare, aferentă anului 2024, de către instituțiile financiare raportoare. Detalii în acest articol. Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare
Agentul economic rezident al Republicii Moldova procură în străinătate mărfuri care, fără a fi introduse pe teritoriul vamal al RM, sunt vândute tot în străinătate. Apare în cazul dat obligația privind TVA și cum urmează a fi completată Declarația TVA12? În conformitate cu art. 95 alin.(1) lit. a) și b) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu TVA este:
Potrivit prevederilor art.115 alin.(3) din Codul fiscal, pentru fiecare perioadă fiscală, subiecții impozabili nerezidenți care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova, care prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice şi obțin venituri de la persoanele fizice rezidente ale RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător, precum şi nerezidenții care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în RM, prin intermediul cărora are loc achitarea de către persoanele fizice rezidente ale Moldova care nu desfășoară activitate de întreprinzător a serviciilor de care beneficiază prin intermediul rețelelor electronice de la alți nerezidenți, trebuie să verse la buget suma TVA, în una dintre valutele MDL/USD/EUR, cel târziu la data stabilită pentru prezentarea declarației pe această perioadă.
Секция G Приложения 1 к Закону о внутренней торговле № 231/2010 предусматривает такие виды деятельности как «розничная торговля», «оптовая торговля» и «розничная торговля через интернет». Если все три вида указанной деятельности осуществляются по одному и тому же адресу, сколько уведомлений о торговой деятельности необходимо подать в адрес органов
Cadrul normativ de bază, principiile şi cerinţele generale şi mecanismul regimurilor preferențiale de stimulare a activității de întreprinzător al zonelor economice libere (ZEL) sunt reglementate de Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere.
Costuri indirecte de producție (în continuare – CIP) sunt numite costurile condiționate de managementul activității centrelor de responsabilitate (subdiviziunilor) (în continuare – CR), întreținerea, deservirea și exploatarea mijloacelor fixe (clădirilor, încăperilor, halelor, utilajelor, instalațiilor
Compania Națională de Asigurări în Medicină deja oferă posibilitatea achitării primei de asigurare medicală obligatorie (PAM) în sumă fixă pentru anul 2022. Astfel, persoanele care au obligația de a se asigura în mod individual în sistemul AOAM pot beneficia de reduceri în mărime de 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a PAM (valoarea acesteia constituie 4056 lei) în cazul în care vor achita, până pe 31 martie inclusiv, prima de asigurare. Amintim contribuabililor:
Согласно ст.83 ч. (4) лит. b) Налогового кодекса, физические лиц (граждане Республики Молдова, иностранные граждане и лица без гражданства, включая членов товариществ и акционеров инвестиционных фондов), у которых возникли обязательства перед бюджетом за 2024 год или хотят перераспределить процентные отчисления (2%),
In conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Potrivit prevederilor alin.(3) al aceluiaşi articol, deducerea cheltuielilor de
Reamintim că prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 70 din 13.04.2023 au fost operate modificări la Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice și la Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală
În procesul de lucru al entităților, cu siguranță apar uneori anumite întrebări, la care nu întotdeauna se cunoșc răspunsuri. Astfel, decît să aplici incorect, alege mai bine opțiunea de a adresa întrebări prin intermediul rubricii „Adresează-ne o întrebare” de pe portalul www.monitorul.fisc.md. Pentru a utiliza rubrica „Adresează-ne o întrebare” parcurge următoarele etape:
Ținând cont de dificultățile apărute la executarea contractelor de achiziții publice în contextul volatilității prețurilor, Ministerul Finanțelor, prin comunicatul nr. 13-09/94 din 14 aprilie 2022 publicat în continuare, vine cu explicații și recomandări atât în adresa autorităților contractante, cât și operatorilor economici. Luând în considerare sesizările primite de la autoritățile contractante și operatorii economici privind problemele apărute în domeniul achizițiilor publice ce țin de imposibilitatea executării contractelor de achiziții publice ca urmare a creșterii prețurilor și a indicelui inflației, precum și afectarea lanțului de aprovizionare provocată de războiul din Ucraina, Ministerul Finanțelor, în calitate de autoritate care promovează politica în domeniu, vine cu următoarele recomandări:
Inspectoratul de Stat al Muncii a lansat un apel de colaborare cu angajatorii în vederea sporirii calității acțiunilor de control de stat în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, solicitând propuneri și sugestii de perfecționare a prevederilor actelor normative din domeniu pentru asigurarea respectării uniforme și coerente a legislației din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă, precum și pentru eficientizarea activității de inspecție. Autoritatea reafirmă receptivitatea la propunerile de îmbunătățire a activității inspectorilor de muncă și de solicitare a ajutorului consultativ și metodologic pentru perceperea corectă a prevederilor cadrului legal,
Учитывая требования наших читателей, предоставляем возможность ознакомления с изменениями, внесенными Комиссией по чрезвычайным ситуациям Республики Молдова (Комиссия) в список социально значимых товаров, при формировании продажных цен на которые применяется ограничение торговой надбавки. Напоминаем, вышеуказанный список был утвержден Постановлением Правительства №774/2016 и, до 1 марта текущего года, включал 16 позиций. В соответствии с Распоряжением № 2/2022 Комиссии, с 1 марта 2022 г. к социально значимым товарам отнесены еще 10 позиций:
Serviciul Fiscal de Stat a inițiat la finele anului 2019 lucrările de dezvoltare a sistemului informațional automatizat „e-Factura”. Lucrările de îmbunătățire a sistemului, planificate a fi realizate de către Serviciul Fiscal de Stat pentru anul 2020, de comun cu I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”, vor contribui la majorarea numărului de utilizatori ai sistemului și utilizarea pe larg a acestuia, în special pentru procesul de achiziții publice.
La începutul anului 2020 compania X a procurat un teren într-o localitate din afara mun. Chișinău cu scopul înstrăinării ulterioare a acestuia. În anul 2020 compania X nu a desfășurat activitate economică, terenul nefiind utilizat în această perioadă. Apare întrebarea: terenul dobândit de compania X cu scopul de înstrăinare ulterioară, neutilizat pentru desfășurarea activității economice a companiei pe parcursul anului, constituie subdiviziune a companiei sau obiect impozabil? Se consideră că acest teren exercită atribuțiile companiei în sensul art. 5 pct. 29) din Codul fiscal?
Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a elaborat Raportul anual de activitate pentru anul 2021 ce reprezintă o sinteză a principalelor acțiuni realizate pe această platformă pe parcursul anului precedent. Astfel, una din cele mai importante realizări constă în elaborarea și promovarea Foii de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitalizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Prin aprobarea pachetului legislativ s-a obținut înregistrarea întreprinderilor la distanță; excluderea obligativității notificării în calitate de operator de date cu caracter personal;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *