Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Bugetul de stat pentru anul 2020 se aprobă la venituri în sumă de 44,1 mld. lei, cu 8,6% în creștere față de anul curent, iar la cheltuieli – în sumă de 51,5 mld. lei, fiind mai mari cu circa 11% față de cheltuielile precizate pentru anul 2019. Deficitul se preconizează în sumă de 7,4 mld. lei. În cadrul ședinței de ieri, 27 noiembrie, Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2020. După cum a anunțat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, proiectul este fundamentat pe o creștere economică de 3,8%, nivelul inflației de 5,7%, o majorare a exportului de 9%, a importului – cu 7,1%, creșterea salariului mediu pe economie cu 8,7%.
Întreprinderea vinde un bun imobil (format dintr-un etaj cu oficii), ce se dă în locațiune la o persoană juridică (înregistrată sub un singur număr cadastral). Prețul negociat include nemijlocit bunul imobil cu toate dotările ce le deține (sistem video, antiincendiar, încălzire, mobilier, condiționare, tehnicaă de uz sanitar etc.) Notarul a înregistrat în contractul de vânzare cumpărare doar imobilul.
În conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, (în redacția Legii nr. 138 din 17 iunie 2016) începînd cu 1 iulie 2016, producția din zootehnie în formă naturală,
Legislația, conform modificărilor recente efectuate, prevede acordarea de către angajator a diferitor tipuri de concedii de îngrijire a copilului sau concedii paternale angajaților care au adoptat copii sau au luat copii în plasament în serviciul de tutelă/curatelă.
La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal și a altor acte normative. „Prin aceste măsuri
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control a Republicii Moldova nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27.12.2023, mai mulți agenți economici au obligația de conectare a echipamentelor de casă
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.98 din 26 februarie 2025, publicate în Monitorul oficial, în Moldova va fi instituit Sistemul informațional „Cadastrul funciar” care stabilește modul de funcționare, componentele, procedurile și mecanismul de evidență și de înregistrare a informației sistematizate, centralizate și actualizate cu privire la fondul funciar, parametrii cantitativi ai terenurilor și parametrii calitativi ai solurilor.
Sistemul de Control al Importurilor 2 (ICS2) al Uniunii Europene își propune să îmbunătățească siguranța și securitatea mărfurilor care intră pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, prin introducerea unui proces vamal standardizat de pre-
Evidența fiduciilor care au fost constituite în temeiul contractelor de fiducie și a declarațiilor de fiducie, fiduciilor constituite prin testament, prin act administrativ și a fiduciilor constituite prin hotărâre judecător
Joi, 5 iunie curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanțelor nr. 47 din 2 iunie 2025 cu privire la modificarea OMF nr.126/2017 prin care a fost aprobat Formularul tipizat (Forma IRM19)
Angajații din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agențiilor de Dezvoltare Regională, precum și din cadrul altor autorități publice implicate în procesul de planificare, implementare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională vor avea acces la toate datele și informațiile referitoare la aceste proiecte într-o bază unică de date. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional pentru gestiunea proiectelor de dezvoltare regională (SI GPDR) a fost aprobat în ședința Executivului din 26 mai curent.
Serviciul Vamal anunță că a plasat pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la aprobarea normelor tehnice de eliberare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor.
În cadrul sistemului „e-Factura” sunt situații în care Furnizorii emit facturi fiscale electronice și acestea nu parvin prin ciclul lung către Cumpărători. La indicarea codului fiscal al Cumpărătorului se afișează mesajul precum că contribuabilul nu utilizează sistemul „e-Factura”, deși acesta emite și recepționează facturi fiscale prin intermediul sistemului și facturile fiscale nu se afișează la Cumpărător în statutul „Finisate”, chiar dacă au fost remise de Furnizor prin ciclul scurt. În continuare explicăm cauza și pașii parcurși eronat de către utilizatorii sistemului „e-Factura”, fapt ce generează problema enunțată.
Performanța, acolo unde ea există, trebuie recunoscută, iar oamenii care o realizează trebuie încurajați să continue să producă, să dezvolte și să progreseze.
Performanța, acolo unde ea există, trebuie recunoscută, iar oamenii care o realizează trebuie încurajați să continue să producă, să dezvolte și să progreseze. Cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sistemul financiar –
Politica bugetar fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost adoptată în cadrul ședinței parlamentare din data de 31 iulie 2024. Astfel, Legea nr.214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) a intrat în vigoare la data de 15 august 2024. Totodată, ca urmare a adoptării actului
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul Ordinului SFS cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.427/2018 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați1 în art.92 şi art.22611 din Codul fiscal (CF).
Impozitul pe avere reprezintă un impozit de stat aplicat asupra averii contribuabilului și se reglementează conform prevederilor titlului VI/1 al Codului fiscal. Subiecţi ai impunerii cu impozitul respectiv sunt persoanele fizice proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv casele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), pe teritoriul Republicii Moldova
Contribuabilii vor avea posibilitatea de a se identifica la prezentare la citație cu ajutorul buletinului de identitate digital generat prin intermediul aplicației guvernamentale integrate a serviciilor electronice EVO.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Codul urbanismului și construcțiilor, desfășurarea activităților în domeniul urbanismului și construcțiilor fără notificarea Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică în scopul înregistrării persoanelor și activităților respective în Registrul de stat în domeniul construcțiilor (RSDC) va fi interzisă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *