Știri

Cele mai mari și mai mici valori ale salariului mediu în primul trimestru ale anului curent

 

În ianuarie-martie anul 2024, câștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, a constituit 13 170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de indicatorii înregistrați în primul trimestrul al anului trecut și cu 1,7% mai mic față de octombrie-decembrie 2023.

 

Conform estimărilor Biroului Național de Statistică, indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), față de primul trimestrul 2023, a fost de 110%, astfel, câștigul salarial s-a majorat în termeni reali cu 10%.

 

Datele statistice demonstrează că cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul perioada analizată, s-au înregistrat în activitățile informații și comunicații – 32 372,5 lei; activități financiare și de asigurări – 24 513,5 lei; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 18 522,6 lei. Totodată, cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit – 8201,8 lei; activități de cazare și alimentație publică – 8605,6 lei; artă, activități de recreere și de agrement – 9726,4 lei.

 

În raport cu ianuarie-martie 2023, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în industria extractivă – cu 23,5%; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 21%; tranzacții imobiliare – cu 19,7%.

 

Totodată, comparativ cu al patrulea trimestrul al anului trecut, câștigul salarial în primul trimestru 2024 s-a micșorat cu 1,7% (descreșteri în trimestrul I față de cel precedent se observă și în alți ani). Cele mai mari scăderi ale câștigului salarial s-au înregistrat în activitățile sănătate și asistență socială – cu 11,1%; agricultură, silvicultură și pescuit – cu 7,3%; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 5,5%.

 

Conform estimărilor BNS, cele mai semnificative creșteri față de trimestrul patru 2023 ale câștigului salarial s-au înregistrat în activitățile distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 7,5%; tranzacții imobiliare – cu 5,5%; activități de cazare și alimentație publică – cu 5,4%.

 

În sectorul bugetar, în perioada analizată, câștigul salarial mediu lunar a constituit 11 319 lei (cu 15,7% mai mult față de ianuarie-martie 2023), iar în sectorul real – 13 818,5 lei (cu 14,3% mai mult față de trimestrul I 2023).

 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

391 vizualizări

Data publicării:

04 Iunie /2024 08:00

Catalogul tematic

Noutăți fiscale | Salarizare

Etichete:

primul trimestru | evidenta salariului | valori valutare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon