Sectorul agrar
Cererile de solicitare a ajutorului pentru fermieri afectați de crizele din 2022 pot fi depuse începând de astăzi
Începând cu data de astăzi, 24 august, agricultorii pot depune cererile de solicitare a ajutorului pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din anul 2022. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că a lansat apelul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului respectiv. Reamintim că în acest sens Guvernul a aprobat alocarea a 200 de mil. lei.
Instituția responsabilă de colectarea cererilor de ajutor este Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Astfel, cererea de solicitare a ajutorului se depune de către solicitant la subdiviziunile teritoriale ale AIPA.
În scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să întrunească următoarele condiții: 1) face dovada însămânțării cu culturi cerealiere din prima grupă pentru roada anului 2023;
2) să dețină în proprietate, folosință sau să exercite posesiunea asupra terenului cu destinație agricolă;
3) să dispună de cont bancar în monedă națională (MDL);
4) suprafața indivizibilă nu este mai mică de 0,5 ha pentru toate culturile eligibile; 5) nu este intentată față de acesta procedura falimentului, procedura simplificată a falimentului sau procedura de dizolvare cu lichidare;
6) nu este inclus în Lista de interdicție a subiecților subvenționării.
La cererea de calculare și acordare a ajutorului, se anexează următoarele documente:
1) declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informației din documentele prezentate și acordul privind accesarea datelor cu caracter personal;
2) certificatul de confirmare eliberată de autoritatea reprezentativă ale administrației locale de nivelul I;
3) copia Raportului statistic nr. 4-agr., aprobat prin Ordinul directorului general al Biroului Național de Statistică nr 106/2008 pentru fermierii cu suprafețe mai mari și egale de 10 ha;
4) dovada deținerii contului bancar deschis la o bancă din Republica Moldova;
5) copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice sau a certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești;
Termenul limită este 29 septembrie 2023.
Pentru informații cu privire la condițiile de accesare a ajutorului, criteriile de eligibilitate, actele obligatorii, procedura de depunere a cererilor și cuantumul plăților, accesați Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru femierii afectați de consecințele crizelor din 2022 aici.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1015 vizualizări
Data publicării:
24 August /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
seceta | fermierii | ajutor financiar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.