Știri

Cetățenii sunt îndemnați să raporteze apelurile despre datoriile pentru asigurarea medicală obligatorie

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) avertizează cetățenii să fie atenți la apelurile primite de la persoane necunoscute care îi anunță că ar avea datorii la plata primei de asigurare medicală obligatorie și care le solicită date bancare sau achitarea datoriei. În aceste situații, CNAM recomandă să întrerupem apelul și să anunțăm poliția.

 

Acțiunile respective fac parte dintr-o schemă de escrocherie în care persoane străine se prezintă drept angajați ai CNAM și informează persoana telefonată despre o datorie privind asigurarea medicală obligatorie.

 

Cetățenii sunt îndemnați să nu transmită bani, datele personale și cele bancare în cazul în care sunt telefonați în acest scop.

 

CNAM anunță că angajații companiei nu telefonează cetățenii pentru a-i înștiința despre eventuale datorii către fondurile de asigurare medicală obligatorie.

 

Persoanele care doresc să afle informații despre statutul lor în sistemul de asigurare medicală obligatorie ori au întrebări/precizări legate de asigurarea medicală pot accesa pagina web a CNAM la rubrica Servicii, subrubrica Verificarea statutului AOAM (https://aoam.cnam.gov.md:28001/check-status), sau pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

472 vizualizări

Data publicării:

04 Octombrie /2024 09:12

Catalogul tematic

Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți

Etichete:

asigurare medicala | frauda

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon