Știri

Comerţul cu amănuntul și cu ridicata în luna noiembrie 2022

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în prețuri comparabile s-a micșorat în luna noiembrie 2022 cu 6% faţă de indicatorul înregistrat în luna octombrie curent și cu 2% comparativ cu luna noiembrie 2021, informează Biroul Național de Statistică.

 

Astfel, cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei în perioada de raportare în preţuri comparabile s-a diminuat în raport cu luna octombrie cu 8,8% şi cu 5,4% comparativ cu luna noiembrie din anul 2021.

 

În comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în preţuri curente cifra de afaceri s-a diminuat cu 4,2% față de luna octombrie 2022 și s-a majorat cu 0,7% comparativ cu luna noiembrie 2021. Pentru serviciile de piaţă prestate, în principal, întreprinderilor, indicatorul reflectat în preţuri curente a scăzut cu 0,3% față de luna precedentă și s-a majorat cu 21,9% comparativ cu luna noiembrie 2021.

 

Datele statistice demonstrează că în noiembrie 2022 cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete (în preţuri curente) s-a majorat cu 11,9% faţă de luna precedentă şi cu 17% față cea înregistrată în luna noiembrie din anul precedent.

 

Totodată, în perioada ianuarie-noiembrie a anului 2022 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), de asemenea s-a micșorat cu 1,4% (în preţuri comparabile) faţă de ianuarie-noiembrie 2021, iar în cazul serviciilor de piaţă prestate populaţiei în perioada de raportare   s-a majorat cu 10,8% (în preţuri comparabile) în raport cu lunile ianuarie-noiembrie din anul 2021.

 

La rândul său, pe parcursul a 11 luni ale anului 2022 în comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) cifra de afaceri în preţuri curente s-a majorat cu 28,1% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2021. Pentru serviciile de piaţă prestate, în principal, întreprinderilor, în ianuarie-noiembrie (în preţuri curente) indicatorul a înregistrat o creștere cu 28,1% în raport cu ianuarie-noiembrie 2021.

 

BNS precizează că în lunile ianuarie-noiembrie ale anului trecut cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în preţuri curente, a crescut cu 18,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

638 vizualizări

Data publicării:

24 Ianuarie /2023 07:56

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

activitate de comert | anul 2022 | BNS | cifra de afaceri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon