Știri
Comunicarea actelor emise de SFS: Regulamentul va fi modificat
Regulamentul cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat urmează a fi modificat. În acest sens, autoritatea fiscală a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul Ordinului de modificare a Ordinului SFS nr.194/2019 prin care a fost aprobat Regulamentul menționat.
În primul rând, se propune excluderea prevederii conform căreia, în cazul persoanei juridice, documentele se expediază pe adresa ei juridică şi se consideră recepţionate la data intrării lor în sediu sau la data înmânării lor unui angajat din administraţia, din oficiul sau din secretariatul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia. Această măsură are ca scop racordarea Regulamentului la modificările operate prin Legea nr. 356 din 29 decembrie 2022.
Amintim că, conform modificărilor operate la art. 187 alin. (21) din Codul fiscal (prin Legea nr. 356/2022), darea de seamă fiscală se prezintă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, începând cu 1 ianuarie 2023 – de către toţi contribuabilii subiecţi ai impunerii conform art.5 pct.2), cu excepţia persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pentru care prezentarea dărilor de seamă utilizând metodele automatizate de raportare electronică nu este obligatorie. După cum se menționează în nota informativă, acest fapt implică nu doar schimbarea modului de prezentare a dărilor de seamă, ci și digitalizarea modalităților de comunicare a actelor Serviciului Fiscal de Stat în raport cu contribuabilii, inclusiv aducerea la cunoștință a actelor administrative, citațiilor, altor acte sau răspunsuri la adresări, care se face prin intermediul cutiei poștale din cabinetul electronic personal al contribuabilului de pe portalul SFS, cu indicarea adresei electronice a contribuabilului la care urmează a fi remise.
Tot în acest context, se propune abrogarea pct. 13 din Regulament, ce stabilește că în cazul în care nu a fost posibilă transmiterea actului destinatarului persoană fizică, funcţionarul fiscal va înmâna actele preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului sau se va deplasa la primăria din localitatea unde îşi are domiciliul persoana fizică şi va înmâna actele unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie (pentru persoanele care nu sunt domiciliate în oraşe, ci doar în sate/comune).
Totodată, din Regulament urmează a fi abrogată Secțiunea IV1 aferentă citării şi comunicării cu persoanele juridice nespecificate la art.187 alin. (21) din Codul fiscal.
Proiectul poate fi consultat aici până la 21 martie curent.
__________
1 Secţiunea IV
CITAREA ŞI COMUNICAREA CU PERSOANELE JURIDICE NESPECIFICATE
LA ART.187 ALIN. (21) DIN CODUL FISCAL
17. Pentru citarea/aducerea la cunoştinţă a actelor SFS contribuabililor persoane juridice, nespecificate la art.187 alin.(21) din Codul fiscal, persoana responsabilă de întocmirea citaţiei/aducerea la cunoştinţă a actului emis de SFS va asigura transmiterea documentelor respective prin poştă, după caz, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire sau va înmîna actul unui angajat din administraţia, din oficiul sau din secretariatul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia.
18. Actul va fi expediat la adresa juridică a persoanei juridice.
19. În cazul în care actul este înmînat unui angajat din administraţia, din oficiul sau din secretariatul destinatarului, persoana care a primit documentele pentru a le transmite urmează să semneze şi să restituie avizul de primire.
20. Actul se consideră recepţionat la data intrării acestuia în sediul persoanei juridice sau la data înmînării unui angajat din administraţia, din oficiul sau din secretariatul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia.
21. În cazul în care nu a fost posibilă înmînarea actelor conform pct.17, actul va fi comunicat prin publicitate. În acest caz, se vor întreprinde acţiunile specificate la secţiunea a V-a din prezentul Regulament
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
781 vizualizări
Data publicării:
12 Martie /2024 08:48
Catalogul tematic
Servicii electronice | Noutăți fiscale | Administrare fiscală
Etichete:
servicii electronice | Noutati fiscale | administare fiscala | digitalizare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.