Știri

Cuantumul depozitelor bancare garantate poate fi majorat până la 200 mii lei

Toate băncile din Moldova vor fi obligate să dețină statutul de membru ale Schemei de garantare a depozitelor – sistem stabilit în RM pentru compensarea deponenților în cazul în care depozitele acestora devin indisponibile.

 

Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul legii cu privire la garantarea depozitelor din bănci, elaborat în scopul îmbunătățirii cadrului legal existent în domeniul garantării depozitelor, de aliniere la bunele practici internaționale, scopul final fiind contribuirea la stabilitatea financiară a țării prin asigurarea achitării la timp a depozitelor garantate din băncile aflate în proces de lichidare silită și prin asigurarea resurselor necesare pentru rezoluția bancară.

 

Conform proiectului, în vederea asigurării instituirii și funcționării Schemei de garantare a depozitelor va fi creat Fondul de acoperire a depozitelor bancare (Fond) în calitate de fond independent de resurse financiare, fără personalitate juridică și care va fi administrat de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) (persoană juridică de drept public autonomă, independentă faţă de alte autorităţi publice, persoane fizice şi juridice, creată în conformitate cu Legea nr. 575/2003 privind garantarea depozitelor în sistemul bancar, care urmează a fi abrogată odată cu intrarea în vigoare a noii legi).

 

Se prevede că resursele financiare ale Fondului de acoperire a depozitelor bancare și ale Fondului de rezoluție vor fi ținute separat unele față de celelalte și separat față de resursele FGDSB, acesta asigurând și evidența contabilă a acestor resurse financiare.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, orice bancă licențiată de către BNM pentru desfășurarea activității de atragere a depozitelor va deveni, în mod obligatoriu, instituție membră a Fondului din ziua eliberării licenței. Garantate de către Fond vor fi depozitele în moneda națională și în valută străină deținute de către persoane fizice și persoane juridice (atât rezidente, cât și nerezidente).

 

Totodată, proiectul stabilește expres depozitele care nu vor fi garantate de Fond: fondurile proprii ale instituției membre deținute de către aceasta sau depozitele unei entități juridice controlate de respectiva instituție; depozitele plasate de către alte bănci sau alte organizații licențiate sau autorizate de către BNM, CNPF sau, în cazul băncilor străine, de către o autoritate străină de supraveghere; depozitele autorităților publice centrale sau locale; depozitele declarate ilicite prin hotărâre judecătorească; depozitele care provin din activități legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, fapt confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; depozitele ale căror deținători nu au fost și nu pot fi identificați la data indisponibilității depozitelor etc.

 

La data intrării în vigoare a noii legi, nivelul de acoperire a depozitelor va constitui 200 mii lei (la momentul de față cuantumul acestora constituie 50 mii lei) și va fi calculat per deponent și per instituție membră, indiferent de numărul de depozite deținute de deponentul respectiv, mărimea și valuta acestor depozite. Depozitele în valută străină vor fi garantate prin compensarea echivalentului lor în lei la cursul oficial al BNM la data de indisponibilitate a depozitelor.

 

Proiectul stabilește categoriile de depozite care vor beneficia de un nivel de acoperire egal cu 200% din nivelul de acoperire, pe o perioadă de până la trei luni, după ce suma a fost creditată sau de la data la care depozitele respective pot fi transferate legal: depozitele persoanelor fizice care rezultă din tranzacții imobiliare referitoare la bunuri imobile cu destinație locativă; sume depozitate ca decontări sau compensații ce rezultă din divorț, pensionare, concediere, dizabilitate, deces sau orice alt caz definit în actele normative ale FGDSB; depozitele persoanelor fizice, care rezultă din plata indemnizațiilor de asigurare sau repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune sau condamnare ilegală.

 

Nivelul-țintă al Fondului de acoperire a depozitelor bancare prevăzut în proiect este de 4% din totalul depozitelor garantate înregistrate în sistemul bancar, care va fi revizuit cel puțin odată la 3 ani. Se propune ca în condițiile când rezervele Fondului vor depăși nivelul-țintă și vor fi egale sau mai mari decât acest nivel pentru o perioadă de doi ani consecutivi, Consiliul Fondului ar putea, după consultarea BNM, să decidă reducerea mărimii contribuțiilor ordinare achitate de instituțiile membre.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

904 vizualizări

Data publicării:

17 Ianuarie /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

garantarea depozitelor | depozite bancare | proiect de lege

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon