Știri

Angajații din sistemul bugetar, susținuți în Programul „Prima Casă”

Regulamentul ce stabilește modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public doritori să participe în Programul de Stat „Prima Casă” este propus spre consultare publică de Ministerul Finanțelor. Regulamentul conţine formula de calcul a compensațiilor oferite reieșind din costul maximal al unei locuințe de 500 mii lei, cu rambursarea a 50% din cost pe parcursul a 25 ani și menținerea formulei respective indiferent de termenul contractual. Poate deveni solicitant al compensației orice persoană care activează de cel puțin trei ani în aceeaşi instituție publică și dispune deja de contract de credit ipotecar. După semnarea contractului de credit, solicitantul se înregistrează în registrul electronic al cererilor de acordare a compensațiilor, disponibil pe pagina de internet oficială a Programului. Pentru a crea o cerere de compensație, solicitantul va introduce date privind IDNP, angajatorul, funcția deţinută, numărul și data încheierii contractului de credit. Transferul compensației se prevede a fi efectuat lunar, direct la contul bancar utilizat de către solicitant la instituția creditară pentru decontările aferente creditului ipotecar, pentru a garanta utilizarea conform destinației a mijloacelor alocate din bugetul de stat. În același timp, Regulamentul prevede și situațiile în care poate înceta alocarea compensației. Astfel, aceasta va fi stopată din moment ce beneficiarul a încetat raporturile de serviciu cu angajatorul în orice circumstanțe, cu excepția transferării sau detașării la altă autoritate ori instituție publică, perioadei concediului de îngrijire a copilului, a unui membru bolnav al familiei, a copilului cu dizabilități sau dacă beneficiază de compensații bănești pentru chiria spațiului locativ. Pentru anul 2018 volumul de alocații prevăzut în acest scop constituie 20 mil. lei, incluse în bugetul de stat pe anul curent. Suma respectivă va fi ajustată anual în funcție de solicitările parvenite de la autorități publice și resursele disponibile în buget. Scopul urmărit prin implementarea Regulamentului este acordarea unui suport financiar familiilor angajaților din sistemul bugetar în obținerea primei locuințe prin facilitarea accesului la credite ipotecare, crearea condițiilor optime pentru creșterea termenului de scadență a creditelor ipotecare, creșterea ratei de angajări în autorități publice. Reamintim că în Legea bugetului de stat pentru anul 2018 au fost prevăzute, în total, mijloace financiare în sumă de 70 mil. lei pentru implementarea Programului „Prima Casă”, dintre care 50 mil. sunt alocațiile provizorii care vor acoperi riscul de nerambursare, iar celelalte 20 mil. reprezintă un mecanism de susținere a unor angajați din sectorul public, care au salarii mai mici decât prevăd condițiile programului și nu au posibilitate să devină beneficiari ai acestuia.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

4621 vizualizări

Data publicării:

16 Mai /2018 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

prima casa | bugetul de stat | functionari publici | proiect hotarire guvern

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon