Știri

ANTA va avea competențe noi

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) va aproba programul de transport rutier internațional și modificările la programul de transport rutier interraional. În Monitorul Oficial din 30 noiembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerul Economiei și Infrastructurii nr.548 din 26 noiembrie 2018 cu privire la delegarea unor funcții/atribuții Agenției Naționale Transport Auto. Potrivit Ordinului, MEI îi transmite Agenției competențele sale în partea ce ține de administrare publică în domeniul transporturilor rutiere de persoane. Astfel, Agenția va aviza modificările propuse la programele de transport rutier raionale în vederea asigurării corelării acestora cu programul de transport rutier interraional. De asemenea, ea va autoriza activitățile de transport rutier contra cost prin servicii regulate în trafic internaţional, acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care RM este parte. Aici este vorba de corespondența cu țările de destinație și țările de tranzit, în vederea autorizării serviciilor regulate în traficul internațional, emiterea autorizațiilor și transmiterea acestora către organele de resort ale țărilor respective. La adoptarea deciziilor privind modificarea programului de transport rutier internațional, Agenția va consulta opinia Consiliului Consultativ al Ministerului Economiei și Infrastructurii. Examinarea petițiilor și demersurilor privind transporturile rutiere de persoane și mărfuri și asigurarea realizării unui sistem de acumulare a datelor şi informației cu referire la acestea la fel vor fi realizate de ANTA. Potrivit documentului, cererile pe domeniul transporturilor rutiere, depuse la minister până la data intrării în vigoare a ordinului, vor fi examinate de către subdiviziunile structurale ale ministerului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1486 vizualizări

Data publicării:

04 Decembrie /2018 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | ANTA | competenta | transport de pasageri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon