19
01 2021
347

CNAS reiterează: subdiviziunile teritoriale nu eliberează certificate pe suport de hârtie

Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că subdiviziunile sale teritoriale nu eliberează certificate pe suport de hârtie pentru a fi prezentate la diferite instituţii publice de pe teritoriul Republicii Moldova.
 
Schimbările în activitatea instituţiei au fost generate de modificările operate în Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate, fiind completat art. 6 „Conectarea la platforma de interoperabilitate și participarea la schimbul de date”.

 

Astfel, autoritățile publice sunt obligate să asigure prestarea serviciilor fără a solicita documente de la persoane fizice şi juridice în cazul în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resursele informaționale și pot fi consumate sau furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect.

 

Prin Platforma tehnologică comună de schimb de date cetățenii vor oferi autorităților publice datele personale o singură dată, iar instituțiile publice vor utiliza aceste date pentru prestarea serviciilor publice.

 

Totodată, cetăţenii pot solicita în continuare de la casele teritoriale de asigurări sociale certificatele necesare pentru prezentarea lor peste hotarele ţării.

 

Amintim: anterior și publicația noastră a informat publicul că, din 1 decembrie 2020, subdiviziunile teritoriale  ale CNAS nu vor mai elibera certificate pe suport de hârtie pentru a fi prezentate la diferite instituţii de stat.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.