Știri
Conceptul SIA „Registrul de stat al actelor juridice”
Documentul precizează noțiunile utilizate, spațiile juridico-normativ, tehnologic, informațional și funcțional, precum și asigurarea securității SIA RSAJ și protecția informației.
Anexă la proiect este regulamentul privind modul de ținere a Registrului de stat al actelor juridice, care stabilește subiecții raporturilor juridice în domeniul gestionării registrului, modul de colectare, prezentare și încărcare a actelor care, după aprobare de către autoritățile emitente, urmează a fi incluse în mod obligatoriu în Registru. Potrivit proiectului, vor exista 9 obiecte informaționale pasibile înregistrării, cu excepția celor ce conțin secret de stat.
Textele electronice ale actelor juridice incluse în Registru vor putea fi vizualizate integral în oricare versiune ce a fost publicată, iar pentru vizualizare vor fi stabilite anumite reguli1.
Totodată, eliberarea actelor juridice din Registru, atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic se va efectua de către Agenția Resurse Informaționale Juridice contra plată și doar în baza cererii scrise a solicitantului, (dacă acesta intenționează să utilizeze în scop necomercial informația din SIA RSAJ); în bază de contract (dacă informația va fi utilizată în scop comercial).
Suplimentar, proiectul prevede că extragerea şi imprimarea textelor electronice ale actelor juridice din Registru, în scopul comercializării sau desfășurării activității editoriale se admite doar cu acordul Agenției, în condiții contractuale.
Termenul-limită oferit pentru consultarea documentului este 22 noiembrie 2021.
______________________________________________________
1 La versionarea actului juridic se vor respecta următoarele reguli:
1) în cazul în care actul juridic sau o parte din acesta a fost modificat, abrogat, revocat, suspendat sau declarat neconstituțional, în textul electronic al actului juridic se înscriu menţiunile respective;
2) după fiecare menţiune inclusă în textul electronic al actului juridic se înscrie:
a) categoria, numărul şi data actului juridic în baza căruia a fost declarat neconstituţional sau s-a efectuat modificarea, abrogarea, rectificarea, suspendarea sau revocarea acestuia;
b) denumirea publicaţiei oficiale, numărul publicaţiei şi data publicării ei, articolul de identificare a actului juridic din această publicaţie şi data intrării în vigoare a normelor modificate;
3) menţiunile prevăzute la sbp. 1) și 2) se înscriu în partea stîngă la începutul textului electronic, avînd hiperlink–uri (referințe) la actele juridice care modifică, abrogă, suspendă sau revocă, precum şi sub textul nemijlocit al elementului constitutiv al actului normativ la care se referă.
4) În cazul republicării, mențiunea referitoare la Monitorul Oficial al Republicii Moldova în care a avut loc prima publicare a actului juridic se substituie cu mențiunea privind Monitorul Oficial al Republicii Moldova de republicare.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1385 vizualizări
Data publicării:
16 Noiembrie /2021 07:57
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
concept | Proiect | acte juridice | registru
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.