Știri

Contravențiile aplicate în domeniul circulației rutiere rămân pe primul loc

Cele mai multe cazuri de contravenție constatate în anul 2018 îl reprezintă încălcările în domeniul circulaţiei rutiere - 63,1%, fiind în creștere cu 6,9% față de anul 2017. În total, pe parcursul anului 2018 au fost constatate 264,7 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere. Dintre acestea, în cazul a circa 260,0 mii de încălcări au fost aplicate pedepse sub formă de amenzi - 99,2%. Au mai fost aplicate 1,3 mii avertizări, 762 din cazuri au implicat privarea de anumite drepturi, iar în 42 de cazuri a fost aplicat arestul contravenţional. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei de circulație - 118,6 mii cazuri, majorându-se de 2,6 ori față de anul precedent. Pedepsele aplicate pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere constituie 16,6%, înregistrând o scădere cu 37,2% față de anul 2017, după care urmează încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor cu o pondere de 11,4%. În același timp, sancțiuni cu privare de anumite drepturi au fost aplicate pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier - 542 sancțiuni, iar în 41 de cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. Pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 1000 de persoane comparativ cu 1,4 mii persoane în anul 2017, comunică Biroul Național de Statistică.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

1970 vizualizări

Data publicării:

08 Mai /2019 12:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

BNS | contraventie administrativa | amendă | domeniul rutier | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon