Știri

Coordonarea asistenței externe, fără secretari generali de stat

Platforma de decizie a Secretarilor generali de stat din procesul de coordonare a asistenței externe ar putea fi exclusă. Un proiect de hotărâre de Guvern, ce prevede îmbunătățirea și optimizarea procesului de coordonare a asistenței externe, este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Astfel, se propune ca deciziile privind extinderea, restructurarea sau suspendarea proiectelor/programelor de asistență financiară externă în derulare sau alte modificări necesare pentru a asigura utilizarea durabilă și eficientă a resurselor disponibile să fie luate de Ministerul Finanțelor, în baza propunerilor argumentate ale coordonatorului sectorial al asistenței externe. În același timp, deciziile privind extinderea, restructurarea, suspendarea proiectelor/programelor de asistență tehnică externă în derulare să fie luate de către Cancelaria de Stat. Modificarea este argumentată prin faptul că mecanismul participativ al Secretarilor generali de stat nu este asigurat. Totodată, se propune ca, în scopul asigurării stabilității macroeconomice şi sustenabilității finanțelor publice pe termen mediu şi lung, acordurile de credit/împrumut încheiate în numele Guvernului sau al Republica Moldova, cu creditorii externi, dar și amendamentele la acestea, să fie semnate nu doar de prim-ministru, cum prevede legea, dar și de către ministrul Finanțelor. În altă ordine de idei, se mai propune ca Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”, entitate creată prin fuziunea Î.S Fiscservinform, Î.S Vamservinform și Î.S Fintehinform, să devină operatorul tehnico-tehnologic al Platformei pentru gestionarea asistenței externe. În prezent, această funcție este asigurată de Î.S. Centrul de Telecomunicații Speciale. Adoptarea proiectului de hotărâre nu va implica cheltuieli financiare suplimentare asupra bugetului public național, se spune în nota documentului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1019 vizualizări

Data publicării:

16 August /2018 14:04

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

secretar de stat | Ministerul Finanţelor | asistența externă

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon