Știri

Directorii Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal vor obține statutul de persoane cu funcție de demnitate publică

Directorul Serviciului Fiscal de Stat și cel al Serviciului Vamal, care în momentul de față sunt funcționari publici, prin derogare de la art.9 al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, vor avea statutul de persoane cu funcție de demnitate publică și vor fi numiți/eliberați din funcție de către Guvern, la propunerea ministrului Finanțelor.  
Proiectul de lege ce prevede modificarea statului conducătorilor autorităților menționate a fost aprobat în prima lectură în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, fiind votate modificări la art. 1323 din Codul fiscal, art. 6 din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal și un șir de modificări în Legea 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
 

Potrivit notei informative, aceste modificări vor consolida mecanismele administrative ale Guvernului în vederea asigurării unei bune desfășurări a activității sale în domeniul finanțelor publice și relațiilor fiscale și vamale.
 
Totodată, prin modificările propuse se urmărește realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Executivului în domeniul fiscal și vamal, pentru care este nevoie de organizare și planificare strategică, elaborare și aprobare a documentelor de politici și o colaborare eficientă a instituțiilor responsabile cu Guvernul.
 
Proiectul urmează a fi discutat și aprobat în lectura a doua.
 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

875 vizualizări

Data publicării:

13 Septembrie /2021 07:59

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

demnitate publica | SFS | Serviciul Vamal | proiect de lege | prima lectura

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon