Știri

Drumul de acces spre poligonul de depozitare a deșeurilor din Țînțăreni va fi reparat

Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre cu privire la reparația drumului de acces spre poligonul de depozitare a deșeurilor din comuna Țînțăreni, în care se propune desfășurarea achizițiilor necesare pentru elaborarea documentației de proiect și executarea lucrărilor de reparație a drumului prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în conformitate cu Legea privind achiziţiile publice, în scopul urgentării soluționării problemelor de evacuare a deșeurilor menajere din mun. Chișinău. Proiectul a fost elaborat în legătură cu transferarea locului de depozitare a deșeurilor menajere din mun. Chișinău la poligonul din comuna Țînțăreni, raionul Anenii Noi, pentru prevenirea situației excepționale și soluționarea problemei stringente de evacuare a deșeurilor menajere din mun. Chișinău. Menționăm că pentru neadmiterea perturbării locuitorilor satelor Chetrosu, Todirești, Țînțăreni și Geamăna, cauzate de circulația camioanele care transportă deșeurile menajere din municipiu, camioanele menționate vor fi redirecționate pe drumul public regional G 106.1 G 106 – G 112, care necesită a fi reparat. Costurile lucrărilor de reparație vor fi precizate în conformitate cu documentația de proiect, iar mijloacele financiare necesare pentru elaborarea documentației de proiect și executarea lucrărilor, vor fi alocate din fondul rutier prin redistribuirea mijloacelor.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1193 vizualizări

Data publicării:

13 Octombrie /2017 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | drumuri nationale | achizitii publice | deseuri | municipiul Chișinău | Proiect

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon