Știri
Identificarea contribuabilului persoană fizică. Noi prevederi
Redacția anterioară stabilea drept cod fiscal doar IDNP indicat pe versoul buletinului de identitate al persoanei fizice cetăţean al RM.
Modificări au fost operate și în cazul persoanelor fizice nerezidente. Dacă anterior drept cod fiscal era considerat IDNP indicat pe versoul permisului de şedere al persoanei fizice cetăţean străin sau apatrid care deţine obiecte impozabile pe teritoriul RM sau care are obligaţii fiscale, (în cazul lipsei permisului de şedere – seria şi numărul (fără spaţii) al paşaportului persoanei respective din ţara de origine), din acest an evidența fiscală a respectivelor persoane va fi asigurată în baza IDNP atribuit de către autoritatea competentă conform cadrului normativ, iar în cazul lipsei acestuia, codul fiscal reprezintă seria şi numărul (fără spaţii) al paşaportului persoanei respective din ţara de origine, valabil la momentul atribuirii codului fiscal de către SFS. În cazul modificării datelor, autoritatea fiscală ajustează datele din sistemul său informaţional.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1585 vizualizări
Data publicării:
05 Ianuarie /2022 07:56
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți | Persoana fizică
Etichete:
Cod fiscal | persoana fizică | politica fiscală | modificări și completari
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.