Știri

În anul 2018, au fost aplicate 9,5 mii de amenzi în domeniul fiscal

În anul 2018, pentru încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale au fost aplicate amenzi în 9,5 mii de cazuri, cu 15,4% mai mult comparativ cu anul 2017. Biroul Național de Statistică a publicat informația cu privire la contravențiile constatate în anul 2018, conform căreia în anul trecut au fost constatate, per total, 426,3 mii contravenţii, cu 24,1 mii mai puține comparativ cu anul 2017. Astfel, au fost comise 51 mii contravenții ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și cea din domeniul valorilor imobiliare. Acestea reprezintă 12,2% din numărul total, micșorându-se, totuși, cu 5,6% comparativ cu anul precedent. În această categorie predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în 25,2 mii cazuri, de 1,8 ori mai mult comparativ cu anul precedent. Amenzile privind încălcarea regulilor vamale constituie 8,4% în total amenzi aplicate, după care urmează încălcarea regulilor de exploatare a mașinilor de casă și control – 8,3%. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor privind vinieta constituie 3,6%, pentru încălcarea legislației în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală – 2,9% și pentru achiziționarea, păstrarea, transportul spre comercializare ilegală a valorilor materiale – 1,7%. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții este amenda (99,9%). Concomitent, în 298 cazuri a fost aplicată confiscarea, iar în 181 cazuri – ridicarea contraechivalentă a obiectului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

1133 vizualizări

Data publicării:

08 Mai /2019 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

amenzi | contraventii | BNS | activitatea de întreprinzător | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon