Știri

În anul 2019 vom avea trei minivacanțe

Zilele de 30 aprilie (marți), de 10 mai (vineri) și de 26 august (luni) din anul 2019 vor fi zile libere. Acestea vor fi recuperate în zilele de sâmbătă din 13 aprilie, 18 mai și, respectiv, 17 august 2019. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi balanța timpului de muncă pentru anul 2019. Conform art. 111 alin. 5 din Codul Muncii, în scopul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, Guvernul este în drept să transfere zilele de repaus în alte zile. Analizând calendarul pentru anul 2019 s-a considerat rațională transferarea zilelor respctive. Acest lucru nu va afecta balanța timpului de muncă pentru anul 2019, a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu. Astfel, în anul viitor bugetarii vor avea o minivacanță de cinci zile la sărbătorile de Paști (27 aprilie – 2 mai 2019). O altă minivacanță va fi acordată începând cu ziua de joi, 9 mai, când este sărbătorită oficial Ziua Victoriei și Ziua Europei, și până pe data de 13 mai. A treia minivacanță de cinci zile se va acorda începând cu 24 august și până pe data de 28 august inclusiv. Proiectul este elaborat de ministerul de resort, în colaborare cu Confederația Națională a Patronatului și Confederația Națională a Sindicatelor, având ca scop utilizarea optimă de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare. Menționăm că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, salariaţii care în ziua declarată zi de odihnă încă nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză, salariaţii ale căror contracte individuale de muncă erau suspendate la data respectivă, precum şi salariaţii care în ziua respectivă s-au aflat în concediu medical, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la trei la patru ani, în concediu de odihnă anual, în concediu neplătit şi în concediu de studii, nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ziua declarată ulterior zi lucrătoare.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

10206 vizualizări

Data publicării:

28 Noiembrie /2018 15:26

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

sărbători | vacanta | zile de odihna | guvern Moldova | Hotarire de Guvern | balanta timpului

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon