Știri
În luna octombrie 2017 inflația anuală a constituit 7,9%
Biroul Național de Statistică a publicat în Monitorul Oficial din 17 noiembrie indicii prețurilor de consum pentru luna octombrie 2017 față de decembrie 2016, potrivit cărora, aceasta este de 7,9%.
Inflația de 10,6% a fost stabilită la produsele alimentare, 4,0% mărfuri nealimentare și 8,7% la serviciile prestate populației.
Totodată, indicele preţurilor de consum în octombrie 2017 faţă de septembrie 2017 a constituit 101,5%, spre deosebire de situația din octombrie 2016 faţă de septembrie 2016, când IPC a marcat 101,3%. Creşterea preţurilor medii de consum cu 1,5 % a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 3,6 %, la mărfurile nealimentare – cu 0,3 % şi la tarifele pentru serviciile prestate populaţiei – cu 0,1%.
În luna octombrie 2017 faţă de septembrie 2017 o creştere mai semnificativă a preţurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: fructe de livadă sâmburoase – cu 34,5%, legume proaspete – cu 30,2%, în special: tomate – de 2,4 ori, dovlecei – cu 43,5%, castraveţi – cu 42,0%, vinete – cu 40,5%, harbuji şi zămoşi – cu 18,9%, ardei grași – cu 13,4%, varză – cu 11,2%, usturoi – cu 5,8%, sfeclă roşie – cu 4,3%, ouă de găină – cu 10,9%, slănină neprelucrată – cu 9,8%, cartofi – cu 3,1%, carne de porc – cu 2,5%, unt ţărănesc – cu 2,4%, lapte şi produse lactate – cu 1,6% (în special: lapte integral – cu 2,6%, brânză din lapte de vacă – cu 1,9%, smîntînă – cu 1,5%), carne de pasăre, preparate din carne şi semifabricate – cu câte 1,5%, carne de vită – cu 1,4%.
Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la citrice – cu 5,5%, fructe exotice – cu 3,1%, boboase – cu 2,4%, fructe de livadă sămînţoase – cu 2,2%, crupe – cu 0,9%, ciuperci proaspete – cu 0,6%, zahăr tos, peşte proaspăt şi congelat – cu cîte 0,1%.
Referitor la mărfurile nealimentare, în perioada de raport au fost înregistrate creşteri mai semnificative de preţuri la paltoane şi pardesiuri pentru bărbaţi, copii şi femei – cu 11,1%, 5,4% şi respectiv 2,6%, scurte pentru femei, copii şi bărbaţi – cu 5,5%, 3,5% şi respectiv 2,7%, sacouri, pulovere, jachete pentru femei şi copii – cu cîte 1,1%, cizme pentru bărbaţi şi copii – cu 3,4% şi respectiv 3,3%, ghete de cros pentru bărbaţi şi femei – cu câte 1,3%.
Creșteri au fost înregistrate și la gazul lichefiat ambalat în butelii – cu 4,3%, autoturisme – cu 1,1%, pantofi pentru dame – cu 1,0%, cămăşi, tricouri pentru bărbaţi, costume pentru femei, articole de menaj din ţesături, divanuri, paturi, canapele şi fotolii – cu cîte 0,7%, unelte de muncă electrice, aparate de aer condiţionat, dulapuri pentru haine, garnitură pentru sufragerie şi dormitor – cu cîte 0,5%.
În perioada menționată s-au înregistrat și reduceri de preţuri la mărfurile nealimentare: la televizoare – cu 0,8%, motociclete – cu 0,6%, medicamente – cu 0,5%, carburanţi, telefoane şi alte aparate pentru comunicarea la distanţă, aparate foto şi de filmat – cu cîte 0,3%.
Pentru serviciile prestate populaţiei în luna octombrie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la asigurarea transportului auto – cu 4,2%, serviciile hoteliere – cu 2,5%, serviciile pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 1,7%, repararea şi închirierea apartamentelor – cu 0,7% şi respectiv 0,6%.
În același timp, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile transportului aerian de pasageri – cu 3,1%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 2,8%, serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 1,5%, serviciile pentru evacuarea apelor uzate (or.Cahul) – cu 0,1%.
Preţurile de consum pe parcursul a zece luni ale anului 2017 faţă de luna decembrie 2016 au înregistrat o tendinţă de creştere cu 6,0 %, iar în zece luni ale anului 2016 faţă de decembrie 2015 – cu 0,6%.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1285 vizualizări
Data publicării:
20 Noiembrie /2017 08:36
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
inflație | cresterea | pret | BNS
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.