Știri

Indicatorii pentru calcularea amortizării se vor prelua automat din Registrul perioadei fiscale anterioare

„Registrul de evidență și calculare a amortizării este gândit în așa mod încât acesta să poată fi automatizat la maxim. Primul proces de trecere de la sistemul vechi la cel nou va lua un efort mai mare pentru a introduce toate datele, iar începând cu al doilea an indicatorii de bază necesari pentru calcularea amortizării se vor prelua automat din Registrul perioadei fiscale anterioare”, a asigurat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, în cadrul unei noi ședințe de consultare publică a proiectului Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale. Ședința a fost prezidată de Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, care a menționat că, Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale este unul extrem de important și vizează nemijlocit activitatea serviciilor contabile și financiare ale entităților economice: „Este un proiect mult-așteptat de către mediul de afaceri la care s-a muncit foarte mult. Scopul acestuia este să fie eficient, transparent și clar în executare pentru mediul de afaceri”. Scopul acestui regulament este ca agenții economici să utilizeze cât mai puțin timp pentru calcularea amortizării fiscale și prevede simplificări și concretizări pe mai multe aspecte, în vederea asigurării unui cadru normativ comprehensiv, cu reducerea la minim a costurilor suportate de către mediul de afaceri pentru asigurarea evidenței mijloacelor fixe în scopuri fiscale.

via | mf.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

3265 vizualizări

Data publicării:

25 Noiembrie /2019 11:00

Catalogul tematic

Noutăți | Amortizarea

Etichete:

amortizare | Proiect | consultari publice | ministerul finantelor | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon