Știri

Legea auditului situațiilor financiare, votată în lectură finală

Proiectul legii privind auditul situațiilor financiare, ce prevede stabilirea cadrului juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, reglementarea exercitării profesiei de auditor, precum și cerințele specifice auditului entităților de interes public, a fost votat în lectură finală de Parlament pe 15 decembrie curent. Documentul prevede că auditorii și entitățile de audit vor fi înregistrate în mod obligatoriu în Registrul public al auditorilor și Registrul public al entităților de audit, deținut de Consiliul de supraveghere publică a auditului. Astfel, va fi anulată cerința de licențiere a activității profesiei, care este în vigoare la moment. Consiliul va înregistra entitățile de audit, dacă la momentul înregistrării acestea au angajați nu mai puțin de doi auditori, precum și dacă dispun de oficiu, fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile sau contractul de posesie. Pentru a fi înregistrați, solicitanții vor prezenta Consiliului o cerere de înregistrare, cu indicarea numărului de telefon și al adresei de poștă electronică, buletinul de identitate sau permisul de ședere și confirmarea eliberată de entitatea unde este angajat, după caz. Consiliul de Supraveghere a Auditului va fi reorganizat în Consiliul de Supraveghere Publică a auditorilor, iar finanțarea sistemului de supraveghere va fi efectuată atât din cotizațiile și plățile efectuate de auditori și entitățile de audit, cât și de la bugetul de stat. Pentru asigurarea calității auditului la entitățile de interes public și la cele mari, stabilite conform noii Legii a contabilității, sau la alte întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni, în care cota statului depășește 50% din capitalul social, entitatea de audit va trebui să aibă angajați nu mai puțin de doi auditori. Procedura de raporatare va fi mai transparentă, deoarece proiectul prevede că raportul audituorului va conține elementele cheie ale auditului situațiilor financiare audiate, precum și opinia auditorului cu privire la măsura în care situațiile financiare audiate sunt întocmite din toate punctele de vedere în conformitate cu cadrul general de raportare financiară. Raportul va fi semnat din numele entității de audit, deoarece ea poartă responsabilitatea pentru efectuarea activităţii. În cazul auditului la entitățile de interes public, cele mari și mijlocii, raportul va conține suplimentar și un aviz privind coerența raportului conducerii cu situațiile financiare pentru aceieași perioadă de gestiune, precum și o declarație dacă s-au identificat informații eronate prezentate în raportul conducerii. Instituția de audit care efectuează auditul entităților de interes public va fi obligată să prezinte raportul privind transparența entității Consiliului de supraveghere publică a auditului, precum și să plaseze raportul, în termen de 4 luni de la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune, pe site-ul entității. La entitățile de interes public vor fi constituite comitete de audit, care vor fi formate din cel puțin 3 membri desemnați de adunarea generală a acționarilor sau de către fondator. Acesta va avea menirea să informeze consiliul entității auditate despre rezultatele auditului și contribuțiile lui la integritatea raportării financiare, să monitorizeze procesul de raportare financiară și eficiența de audit. Tot comitetul va prezenta adunării generale a acționarilor raportul anual de activitate. Documentul mai prevede și asigurarea riscului de audit. Pentru aceasta entitatea de audit va încheia cu asiguratorul contract de asigurarea de răspundere civilă pentru posibilele riscuri de activitatea profesională, obiectul de asigurare fiind contractul de audit sau auditul. De asemenea, entitatea de audit va constitui provizioane în mărime de minimum 15% din venitul din vânzări în perioada de gestiune aferentă auditului. Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, a precizat că pentru a doua lectură au parvenit amendamente atât de la deputați, cât și Banca Națională a Moldovei, Academia de Studii Economie a Moldovei, organizații profesionale de profil, etc. Proiectul va necesita cheltuieli financiare de la bugetul de stat, în primul rând, pentru finanțarea activității Consiliului de supraveghere publică a auditului, care vor constitui circa 2,1 mil. lei anual. În prezent, în Moldova sunt înregistrate 120 de entități de audit, în cadrul cărora își desfășoară activitatea 202 auditori. În calitate de stagiari sunt înregistrate 19 persoane. Legea privind auditul situațiilor financiare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

3626 vizualizări

Data publicării:

18 Decembrie /2017 10:02

Catalogul tematic

Noutăți | Contribuabilii Mari | Persoană juridică | Legi ale Republicii Moldova

Etichete:

auditul situațiilor financiare | lege | lectură finală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon