Știri

Lista proiectelor de asistență tehnică care cad sub incidența tratatelor internaționale, va fi modificată

Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificării Hotărârii Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. Proiectul a fost elaborat întru actualizarea Listei proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale, pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, taxe pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum şi aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile şi serviciile destinate acestora și concomitent a Listei împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului Republicii Moldova/Republicii Moldova sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, destinate realizării proiectelor de asistenţă investiţională, din contul cărora vor fi importate sau achiziționate mărfuri (lucrări, servicii) scutite de TVA cu drept de deducere, scutite de accize, plata taxei vamale, a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului. Astfel, se propune excluderea din Anexa nr. 1 la HG a Proiectul de susținere a Consiliului Național de Coordonare TB/SIDA, pe motiv că acesta a fost deja finisat. În plus, proiectul prevede completarea Anexei nr. 2 la HG, în care sunt incluse proiectele de asistență investițională în procesul derulării cărora se utilizează mărfuri și materiale ce cauzează poluarea mediului. În anexă se propune a fi inclus Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, beneficiari al căruia sunt Consiliile raionale Strășeni și Călărași. Acesta se realizează în baza Acordului de finanțare și proiect între Institutul de Credit pentru Reconstrucție (KfW), Republica Moldova (Ministerul Finanțelor) și ADR Centru (semnat la 27.05.2019). Valoarea proiectului constituie 15 mil. euro. Alt proiect ce urmează a fi inclus în Anexă este Proiectul „Cooperarea regională pentru Prevenirea și Combaterea Criminalității Transfrontaliere România-Moldova”, destinat Ministerului Afacerilor Interne, realizat în baza Contractului de grant în cadrul Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014-2020, semnat la 27.06.2019. De facilități se va bucura și Proiectul „Zona de cooperare Transfrontalieră România –Moldova o zonă mai sigură prin îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), creșterea nivelului de pregătire și menținerea capacității personalului de intervenție în situații de urgență (SMURD-2)”, implementat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Medicină Urgentă (Contract de grant în cadrul Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014-2020, semnat la 27.06.2019). Ultimul proiect propus de data aceasta spre includere în Anexă este Proiectul „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de la granița România-Moldova, respectiv posturile vamale Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Giurgiulești”, destinat Serviciul Vamal în baza Contractului de grant în cadrul Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014-2020.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1599 vizualizări

Data publicării:

13 August /2019 08:02

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

proiecte investitionale | granturi | Taxe | impozite | facilitate fiscala | ministerul finantelor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon