

Masa monetară, în creștere
Totodată, MEI comunică că masa monetară la sfârșitul lunii septembrie 2020 a constituit circa 99 mld. lei, comparativ cu sfârșitul lunii septembrie a anului 2019 majorându-se cu 13,2%. Creșterea a fost determinată de majorarea banilor în circulație (cu 16,1%), a depozitelor la vedere (cu 17,3%) și depozitelor în valută străină (cu 14,9%). Suplimentar, a cincea lună consecutiv este înregistrată creșterea transferurilor de mijloace bănești din străinătate efectuate de persoanele fizice. Astfel, prin intermediul băncilor din RM doar în luna septembrie persoanele fizice au transferat de peste hotare cu 48,1% mai multe mijloace financiare decât în luna septembrie a anului precedent. Autorii documentului presupun că creșterea se datorează limitării posibilităților de a remite bani prin căi neoficiale.
Concomitent, în economia națională este înregistrată creșterea salariului mediu lunar brut al unui salariat. Față de semestrul I al anului 2019 veniturile salariale s-au majorat, în termini nominali, cu 8,8% (în termini reali – cu 3,2%) și au atins în semestrul I al anului curent cifra de 7737,9 lei (sfera bugetară – 7128,5 lei, sectorul real – 7967,3 lei).
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD", Ministerul Economiei și Infrastructurii