Știri

Moldova-Ucraina: facilităţi pentru transportatori

Guvernul a susţinut facilitarea călătoriilor reciproce dintre Republica Moldova și Ucraina pentru categoriile de persoane care, conform specificului activităţilor lor, traversează frecvent hotarele ambelor state, cu depășirea termenului de 90 zile de aflare pe teritoriul altui stat într-o perioadă de 180 zile. În acest sens, cabinetul de miniştri a susţinut iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei ce ţin de completarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor din 18 mai 2001. Astfel, conducătorii mijloacelor de transport auto, personalul navigant inclus în rolul de echipaj al navelor maritime şi fluviale, personalul garniturilor de trenuri ale statelor-părţi, care la momentul traversării frontierei de stat se află în misiune de serviciu şi efectuează transporturile internaţionale de persoane şi mărfuri, vor putea depăși termenul menționat mai sus. Potrivit documentului, semnarea Protocolului dat va avea un impact pozitiv asupra protecţiei intereselor economice ale ţării noastre, prin eliminarea impedimentelor în activitatea agenţilor economici care prestează servicii de transport. Proiectul de modificare a Acordului privind călătoria fără vize a cetățenilor a fost elaborat ca urmare a dificultăților cu care se confruntă persoanele care efectuează transporturi internaționale de persoane și mărfuri.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1115 vizualizări

Data publicării:

26 Octombrie /2017 14:37

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | Ucraina | transportatorii | regim de vize | facilitati

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon