Știri

Moratoriu pe comercializarea deșeurilor de metale

Comercializarea și exportul deșeurilor și resturilor de metale feroase și neferoase, de baterii și acumulatori uzați, inclusiv în stare prelucrată, ar putea fi interzisă timp de două luni. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege privind instituirea moratoriului asupra activității de comercializare și export de către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar al articolelor menționate a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat în componență nouă. Proiectul este elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii în contextul realizării acțiunii stabilite în Planul de activitate al Guvernului privind demonopolizarea sectoarelor prioritare identificate ale economiei naționale. În nota proiectului se menționează că, deși genul de activitate implică o serie de riscuri pentru viața și sănătatea oamenilor, Legea privind deșeurile nu stabilește anumite cerințe prudențiale în acest sens. Astfel, proiectul a fost elaborat cu scopul identificării unor soluții la aceste provocări, precum și pentru oferirea posibilității autorităților a determinării altor probleme cu care se confruntă acest sector. Autorii mai propun extinderea termenului menționat cu încă 2 luni, în cazul în care Guvernul, la expirarea acestui termen, va considera că este necesară prelungirea termenului indicat. Implementarea proiectului nu implică costuri suplimentare din bugetul de stat.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1580 vizualizări

Data publicării:

09 Septembrie /2019 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

deseuri | metal | proiect de lege

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon