Știri

Nou–născuții în loc de bunuri vor primi din partea statului bani

Începând cu 1 iulie curent, cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului va fi majorat cu 1608 lei și va constitui 7911 lei. Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul hotărârii pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii. Conform ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Alei Nemerenco, proiectul a fost elaborat în contextul dificultăților survenite în procesul de achiziționare a bunurilor din setul pentru îngrijirea nou-născuților oferit în cadrul programului O nouă viață. Astfel, începând cu 1 iulie 2019 și până la sfârșitul anului, acest program va continua prin majorarea indemnizației unice la nașterea copilului cu 1608 lei, ce constituie contravaloarea cutiei cu bunuri pentru nou-născuți. În nota proiectului se menționează faptul că ministerul va realiza un studiu în rândul părinților care vor beneficia de indemnizația majorată, care își vor exprima opinia referitor la opțiunea de a beneficia la nașterea copilului de bunuri pentru nou-născuți sau de a păstra metoda de acordare a mijloacelor financiare, pe care le va gestiona în funcție de necesitățile individuale ale copilului. Totodată, proiectul prevede abrogarea Regulamentului privind asigurarea familiilor cu bunuri la nașterea copilului. Reamintim că la nașterea fiecărui copil, din data de 1 decembrie 2018, se acorda gratuit un set de bunuri de primă necesitate, la completarea unui formular cu anexarea copiei actului de identitate al beneficiarului și a certificatului medical constatator al nașterii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1279 vizualizări

Data publicării:

11 Iulie /2019 11:01

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

nou-născuti | copii | set | bunuri | proiect HG | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon