Știri
Parlamentul a aprobat modificările în legile bugetare anuale
Astfel, veniturile provenite din impozite și taxe vor spori cu 2,7%, la baza reestimării acestora fiind prognoza revizuită a indicatorilor macroeconomici, dar și evoluția executării veniturilor în primele 3 luni ale anului curent. Principalele majorări de venituri țin de impozitul pe venitul persoanelor fizice (cu 102,6 mil. lei) și a persoanelor juridice (cu 190 mil. lei), precum și la TVA (cu 790,8 mil. lei) și accize (cu 182,7 mil. lei).
În același timp, majorarea cheltuielilor este necesară pentru acoperirea indexării prestațiilor sociale (2451,3 mil. lei), precum și cele pentru gestionarea crizei energetice și crizei refugiaților (servicii de stat cu destinație generală, 2007,8 mil. lei). Totodată, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, Fondul pentru eficiență energetică, dar și Programul de retehnologizare a IMM-urilor vor necesita mijloace suplimentare în sumă de 1185,3 mil. lei. De asemenea, vor fi alocate resurse suplimentare de peste 738 mil. lei în învățământ, fiind majorate normele financiare pentru alimentația elevilor.
Tot în ședința de astăzi au fost aprobate în lectură finală și proiectele de legi pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii fondurilor obligatorii de asistență medicală.
Veniturile FAOAM se propun a fi majorate cu 86,09 mil. lei sau cu 0,7% față de planul aprobat, cheltuielile FAOAM ar putea fi majorate cu 331,09 mil. lei sau cu 2,7% față de suma aprobată, fiind determinate de creșterea cheltuielilor aferente fondului pentru achitarea serviciilor medicale și farmaceutice, dar și de creșterea cheltuielilor instituțiilor medico-sanitare pentru procurarea medicamentelor, alimentație și achitarea resurselor energetice cu circa 231,09 mil. lei.
Veniturile și cheltuielile BASS se vor majora cu 1,82 mld. lei, fiind majorate cheltuielile de personal, cheltuielile pentru bunuri și servicii, dar și cheltuielile pentru prestațiile sociale, inclusiv oferirea unei indemnizații unice în sumă de 10 mii lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, amendament propus în cadrul ședinței din 21 aprilie, când proiectul a fost aprobat în prima lectură.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1676 vizualizări
Data publicării:
05 Mai /2022 11:32
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
bass | FAOAM | bugetul de stat | modificări și completari | anul 2022
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.