10
01 2018
337

Percepția activităţii ministerelor de cetățeni – criteriu de performanţă

Ministerele vor analiza impactul politicilor din domeniul lor de competență în colaborare cu societatea civilă și sectorul privat. Cancelaria de Stat propune spre consultare un proiect ce prevede completarea regulamentelor ministerelor cu unele funcții noi.


Astfel, pe lângă funcțiile stipulate în regulamentele de organizare și funcționare a ministerelor, acestea vor monitoriza percepția cetățenilor și agenților economici cu privire la politicile publice, actele normative și activitatea statului în domeniile de activitate ale ministerului, precum și vor urmări scorul şi poziţia Republicii Moldova în cadrul indicatorilor şi clasamentelor internaţionale care ţin de domeniile lor de activitate şi vor elabora propuneri de îmbunătăţire a acestora.

De asemenea, ministerele vor monitoriza calitatea politicilor publice şi actelor normative în domeniile de activitate specifice ministerului, la fel, în colaborare cu societatea civilă și sectorul privat.

Proiectul este promovat de Cancelaria de Stat la propunerea Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, care consideră că funcțiile suplimentare vor responsabiliza mai mult ministerele, punând baza pentru evaluarea performanței conform indicatorilor și clasamentelor elaborate după bunele practici internaționale.

Modificările nu necesită cheltuieli financiare și de altă natură suplimentare la bugetele deja alocate ministerelor, deoarece funcțiile propuse pentru regulamentele ministerelor vor fi realizate de personalul responsabil de elaborarea politicilor și actelor normative deja prevăzute în regulamente.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.