Știri
Pragul pentru încălcările fiscale nesemnificative este majorat de 10 ori
Astfel, antreprenorii care au comis încălcări fiscale în sumă de până la 5000 lei și cetățenii ale căror încălcări constatate nu depășesc 500 lei nu vor fi sancționați, dar, potrivit prevederilor art. 235 alin. 11 din CF, vor fi aplicate avertizări.
Autorii consideră necesară modificarea pragului care a fost inclus în CF în anul 2015 și de atunci nu a fost actualizat, ținându-se cont de creșterea economică, deprecierea monedei, inflație, evoluția salariului mediu sau alți indicatori.
Scopul proiectului constă în diminuarea poverii administrative asupra antreprenorilor și cetățenilor, asigurarea proporționalității aplicării sancțiunilor fiscale, precum și reducerea posibilității apariției situațiilor de corupție, dar și determinarea organelor fiscale de a-și consolida activitatea pe identificarea, depistarea și sancționarea cazurilor de evaziune și încălcări fiscale de proporții, săvârșite cu rea intenție.
De asemenea, prin implementarea acestor modificări se mizează pe favorizarea și încurajarea climatului investițional, organele de control fiind privite ca instituții care avertizează și ajută antreprenorii să-și corecteze erorile nesemnificative, ci nu ca un organ care vine să-i sancționeze și să pedepsească pentru orice abatere comisă din imprudență.
Consolidarea instituției avertismentului va oferi antreprenorilor mai multă libertate de dezvoltare, în condițiile unui stat prietenos mediului de afaceri, se mai spune în nota proiectului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1846 vizualizări
Data publicării:
24 Martie /2022 15:14
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți
Etichete:
încălcarea fiscală | încăcare nesemnificativă | proiect de lege | Codul fiscal
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.