04
12 2017
408

Prima AOAM în anul 2018 va rămâne la nivelul anilor precedenţi

În anul 2018 fondurile asigurării de asistență medicală vor acumula suma de 6 766 609,1 mii lei. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea proiectului legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 1 decembrie 2017.

Astfel, comparativ cu anul curent, veniturile vor fi majorate cu 624 951,7 mii lei sau cu 10,2%, iar cheltuielile se majorează cu 532 157,8 mii lei sau cu 8,5%.

Potrivit Hotărârii, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și alte recompense se stabilește la 9,0% sau câte 4,5% pentru fiecare categorie de plătitori.

Totodată, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală calculată în sumă fixă va fi menținută la nivelul anilor 2014-2017 — 4056 lei.

De asemenea, va fi menținută și reducerea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală calculată în sumă fixă: cu 50% pentru majoritatea categoriilor de plătitori și cu 75% pentru proprietarii de terenuri agricole, în cazul achitării primei în termen de până la 1 aprilie 2018. Se planifică achitarea primei de către 47 mii persoane fizice. În anul 2016 s-au înregistrat 40,1 mii persoane fizice — plătitori, iar în anul 2017 s-a planificat achitarea primei de către 50 mii persoane.

Totodată, pentru anul viitor se planifică transferuri de la bugetul de stat în FAOAM în sumă de 738,5 mii lei pentru compensarea veniturilor ratate, achitate pentru deținătorii de terenuri agricole situate după traseul Râbnița-Tiraspol.

Cetățenii țării care nu fac parte din categoriile de plătitori prevăzuți în lege și care se află peste hotare o perioadă mai mare de 183 de zile în cursul unui an bugetar, vor obține statut de persoană asigurată doar după achitarea integrală a primei de asigurare.

Potrivit notei informative a proiectului, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală vor constitui 3 897 000 mii lei, majorându-se față de anul curent cu 448 288,0 mii lei. Pe lângă veniturile încasate sub formă de prime de asigurare obliagtorie de asistenă medicală, în FAOAM se vor acumula venituri din alte surse, cum ar fi amenzi, sancțiuni, dobânzi, alte încasări, estimate la 6 630, 0 mii lei.

De la bugetul de stat vor fi transferate surse în valoare de 69 033,7 mii lei sau cu 7 000,0 mii lei mai mult decât în anul 2017, pentru realizarea programelor naționale de ocrotirea bolnavilor cu diabet zaharat.

Pentru accesul la serviciile medicale primare sunt destinați 1 984 315,9 mii lei, majorarea față de anul curent constituind 101 739,3 mii lei sau 5,4%.
Îngrijirea medicală comunitară și la domiciliu va necesita mijloace în sumă de 57 226,9 mii lei, majorare fiind de 48 006,3 mii lei față de anul 2017.

Persoanele asigurate vor beneficia de acces la asistența medicală cu nivel înalt de specializare, care vor costa, în total, 201 996,3 mii lei, cu o majorare de 17 887,6 mii lei comparativ cu anul 2017.

Pentru dotarea bazei tehnico-materiale ale instituțiilor medicale se vor direcționa 55 000,0 mii lei, mai mult față de anul 2017 cu 30, 000 mii lei.

Se prevede și modernizarea serviciilor informaționale ale sistemului; CNAM va achiziționa servicii de reinginerie a sistemului informațional Asigurarea obligatorie de asistență medicală, servicii de elaborare a sistemului informațional Evidența persoanelor neasigurate și servicii de elaborare a sistemului informațional e-Prescripție, cheltuielile fiind majorate pentru realizarea acestui obiectiv cu 1 000,0 mii lei.

Structura cheltuielilor este elaborată în baza priorităților, se menționează în proiect.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.