Știri

Principiile de subvenționare a dezvoltării agriculturii pot fi modificate

Proiectul pentru modificarea legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural a fost inclus pe agenda comisiei agricultură și industrie alimentară după înregistrarea amendamentelor în urma aprobării proiectului în prima lectură în ședința plenară din 19 martie curent și pregătirea pentru a doua lectură.
 
Necesitatea elaborării acestui proiect vine în contextul crizei din domeniul agricol create în anul 2020. Documentul prevede eliminarea pentru perioada 2020-2021 a condițiilor de prezentare a certificatului care atestă lipsa datoriilor la impozite și taxe față de bugetul public național, pentru a putea beneficia de subvenții.
 
De asemenea, este prevăzută împuternicirea Guvernului de a aproba o nouă procedură pentru achitarea subvențiilor solicitanților, ale căror activități corespund măsurilor de stimulare a creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale și instituțiile de intervenție financiară nebancare.
 
Totodată, autorii au propus eliminarea unor principii prevăzute de Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, pentru a evita situațiile de incertitudine pentru părțile implicate în raport cu rambursarea ratei dobânzilor la creditele accesate de producătorii agricoli.
 
Documentul va fi prezentat plenului Parlamentului pentru aprobare în a doua lectură.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

691 vizualizări

Data publicării:

25 Martie /2021 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

proiect de lege | lectură finală | Subvenţiile în agricultură | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon