Știri
Programul de transformare digitală a IMM-urilor
Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea participa la un program de digitalizare a afacerilor. Acesta va fi implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de ieri, 2 martie, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului, beneficiarii ai căruia vor fi întreprinderile micro, mici și mijlocii, definite în conformitate cu Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii.
Indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică (cu excepția persoanelor fizice care activează pe baza patentei și a persoanelor juridice de dreptul public), solicitanți ai Programului pot deveni IMM ce întrunesc anumite criterii de eligibilitate:
- desfășoară activitatea antreprenorială pe teritoriul RM;
- activează minimum 12 luni până la data depunerii dosarului la Program și au întocmit și prezentat la Biroul Național de Statistică situațiile financiare (prescurtate, simplificate sau complete conform SNC) pentru ultimul an de activitate;
- nu au restanțe față de bugetul public național;
- dispun de personal cu competențe necesare (confirmate prin acte corespunzătoare) pentru implementarea proiectului investițional.
Programul va fi structurat în trei componente ce vizează informarea și promovarea, suportul financiar nerambursabil și monitorizarea.
-
250 mii de lei pentru întreprinderile micro și
-
500 mii de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii.
-
achiziționarea de hardware TIC și alte dispozitive și echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune, justificate din punctul de vedere al implementării proiectului;
-
procurarea și/sau dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;
-
achiziționarea de echipament tehnologic, sisteme, mașini, utilaj și instrumente de lucru noi, necesare pentru digitalizarea, inovarea și modernizarea procesului operațional;
-
achiziționarea serviciilor de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital;
-
achiziționarea serviciilor pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele;
-
achiziționarea serviciilor de consultanță pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare implementării proiectului, dar nu va depăși 10% din valoarea grantului solicitat;
-
achiziționarea de echipamente și soluții necesare pentru organizarea procesului de livrare în industria HoReCa.
Totodată, sunt menționate și domeniile de activitate neeligibile în cadrul Programului, care țin de: comercializarea armamentului; prestări servicii de consultanță financiară și juridică; comerțul, cu excepția produselor și serviciilor obținute din propria activitate economică; activitățile de producere sau comercializare a tutunului și a alcoolului.
Programul își propune, ca finalitate, dezvoltarea abilităților antreprenorilor cu privire la transformarea digitală a cel puțin 40% din beneficiari, oferirea suportului financiar pentru implementarea planurilor de transformare digitală pentru cel puțin 150 ÎMM; creșterea avantajului competitiv și portofoliului de clienți ai ÎMM cu cel puțin 20% și dezvoltarea comerțului electronic și a serviciilor de curierat pentru cel puțin 20% din companiile beneficiare.
Termenul de implementare a Programului este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire în baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile, iar implementarea Programului necesită un buget de 60 de mil. lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1092 vizualizări
Data publicării:
03 Martie /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
IMM | digitalizare | finantare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.