04
04 2017
1428

Rapoartele şi dările de seamă contabile pentru participanţii profesionişti vor fi reglementate de CNPF

Cerinţa obligativităţii aprobării de către Ministerul Finanţelor a rapoartelor specializate elaborate şi prezentate Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare de participanţii pieţei financiare nebancare urmează a fi exclusă din Legea nr. 192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Legea contabilităţii, Legea privind piaţa de capital, cât şi din Legea privind societăţile pe acţiuni.

Proiectul ce se referă competenţele CNPF a fost votat în lectură finală în cadrul şedinţei plenare din săptămâna trecută.

Astfel, potrivit membrului CNPF, Victor Captari, proiectul a fost elaborat în vederea excluderii obligativităţii aprobării de către Ministerul Finanţelor a regulilor de întocmire şi prezentare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti, ale emitenţilor şi organizaţiilor de autoreglementare, care sunt elaborate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

În sensul prevederilor imperative ale Legii nr. 192 din 12 decembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, CNPF este autoritatea publică autonomă responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor pe piaţa financiar-nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către aceştia, a remarcat membrul CNPF.

Obiectivul de a asigura stabilitatea, transparenţa, siguranţa şi eficienţa sectorului financiar-nebancar se materializează, înclusiv şi prin prisma emiterii actelor cu caracter de reglementare în partea ce ţine de raportare şi transparenţa participanţilor profesionişti.

În acest sens, Legea specială exclude îngrădirile altor autorităţi în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor CNPF.

Procedura existentă de aprobare a actelor normative cu privire la regulile de întocmire şi prezentare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti de către alte autorităţi afectează independenţa exercitării atribuţiilor CNPF, făcând mai anevioiasă implementarea normelor cu privire la raportare, odată ce CNPF este autoritatea care supraveghează aplicarea şi respectarea acestora, a mai menţiont reprezentantul CNPF.

Având în vedere competenţa sa de reglementare şi supraveghere a unui domeniu concret, CNPF, ca autoritate responsabilă de domeniu financiar nebancar este cea mai indicată să aprobe modul în care vor fi întocmite şi prezentate dările de seamă secializate ale participanţilor profesionişti şi aplicarea regulilor respective, se spune în nota informativă a proiectului.

Proiectul a fost consultat inclusiv cu Ministerul Finanţelor şi participanţii profesionişti la piaţa financiar-nebancară.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.