Știri
Reexaminarea dreptului la pensie: o nouă inițiativă legislativă
Reexaminarea dreptului la pensie în cazurile menționate supra, precum și la apariţia unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare și venitul asigurat ce au avut loc până la acordarea drepturilor la pensie, precum și transferării la altă categorie de pensie se va efectua diferențiat în raport cu persoanele care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, pentru care se propune o nouă formulă de reexaminare.
Se propun modificări și la calcularea stagiului de cotizare, fiind exclusă prevederea conform căreia în cazul în care suma anuală a contribuțiilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuțiilor calculate din salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație, stagiul de cotizare se calculează proporțional sumei achitate. Totodată, autorii consideră oportună abrogarea alin.3) și 4) ale art.6 din Legea nr.156/1998.
Proiectul vine cu suplinirea prevederilor Legii nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Astfel, art. 22 (alin.1) din Legea nr. 489/1999 va avea o nouă redacție, care va stabili că baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale o constituie fondul de retribuire a muncii şi alte recompense, care pentru fiecare angajat nu poate fi mai mică decât 50 la sută din suma lunară a contribuțiilor calculate din salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație.
Autorul mai propune atribuirea dreptului Casei Naționale de Asigurări Sociale de a efectua înscrierea datelor în conturile persoanelor asigurate pentru care nu au fost prezentate în termenele stabilite Declarațiile persoanelor asigurate de către plătitorii de contribuții, care au fost lichidați sau sunt în proces de lichidare. Completarea contului personal de asigurări sociale cu informația respectivă se va efectua în baza documentelor aferente impozitului pe venit prezentate organului fiscal în perioadele respective, doar în condițiile când a fost respectat termenul de prezentare a Declarației privind calcularea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (F-4BASS).
Proiectul conține și prevederea că, după punerea în aplicare a modificărilor (care, cu unele excepții, ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie 2022) CNAS va reexamina, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(3) din Legea nr.156/1998, pensiile pentru limită de vârstă și pensiile de dizabilitate stabilite/reexaminate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021, la calcularea cărora s-a inclus în stagiul de cotizare perioada prevăzută la art.5 alin.(2) lit. d) din Legea nr.156/1998, luând în considerare drept bază de calcul a pensiei pentru perioada respectivă salariul mediu lunar pe țară la data calculării inițiale/reexaminării respectivei prestații.
Potrivit notei informative a proiectului, cheltuielile necesare pentru implementarea prevederilor propuse au fost consultate cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și sunt incluse în cheltuielile prevăzute în BASS pentru anul 2022.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
3107 vizualizări
Data publicării:
02 Iunie /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
proiect de lege | sistemul de pensii | stagiu de cotizare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.