Știri

SUA susține dezvoltarea țării noastre

Guvernul a susținut, în ședința din 13 septembrie, inițierea negocierilor a două acorduri de asistență cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. Primul se referă la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al doilea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și a investițiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016. Potrivit secretarului general al Guvernului, Lilia Palii, documentul are drept scop majorarea valorii totale al Acordului de asistență cu $ 2,8 mil. Această finanțare adițională va majora suma totală a fondurilor la $13,154 mil și va intra în vigoare la data semnării acestuia de către părți. Fondurile vor fi redirecționate spre activitățile unui proiect implementat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională privind Reformele Structurale din Moldova, ce are ca scop îmbunătățirea mediului de afaceri din ţara noastră prin implementarea reformelor în sectorul de afaceri și cel fiscal. Amendamentul dat va intra în vigoare la data semnării acestuia de către părți și va fi valabil până la 30 iunie 2021. Cel de-al doilea document este Amendamentul la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă și mai responsabilă, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2006. În acest caz, ca urmare a implementării Amendamentului, se va majora costul total al Acordului de asistență cu $ 1,750 mil., iar fondurile vor ajunge la $ 18,223 mil. Banii vor fi redirecționați pentru susținerea Guvernului în finalizarea reformei de dezinstuționalizare, prevenirea separării familiale și asigurarea îngrijirii tuturor copiilor în afara instituțiilor, instituționalizarea copiilor în situații de risc și plasarea acestora în familii sau îngrijire alternativă. Potrivit documentelor, Amendamentele vor avea consecințe favorabile asupra creșterii economice, iar implementarea lor nu necesită angajamente financiare din partea țării noastre. Ambele Hotărâri sunt publicate în MO al RM de astazi, 15 septembrie.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

989 vizualizări

Data publicării:

15 Septembrie /2017 13:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

sua | finantare | acorduri de asistență tehnică | Guvern | Republica Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon